Cele 16 secții de votare deschise de Federația Rusă în regiunea transnistreană, în pofida protestelor Chișinăului, și-au început activitatea duminică, 20 septembrie, în ultima zi a scrutinului pentru Duma de Stat. Potrivit presei din regiune, până la ora 10:00, peste 8 mii de persoane cu cetățenie rusă votaseră deja, cei mai mulți alegători fiind înregistrați la Tiraspol, Tighina și Rîbnița. O singură secție de vot a fost autorizată pe teritoriul Republicii Moldova, în incinta Ambasadei Federației Ruse, la Chișinău.