Educația timpurie, subiectul central al unui forum municipal organizat la Chișinău

Zilele Educației Timpurii au început luni la Chișinău și se vor desfășura timp de 10 zile. Programul include nouă ateliere tematice și se va încheia pe 30 septembrie cu Forumul Municipal al Educației Timpurii. Anunțul a fost făcut de șeful adjunct al Direcției generale educație, tineret și sport, Andrei Pavaloi, în cadrul ședinței operative a serviciilor municipale, transmite IPN.

Andrei Pavaloi a precizat că Forumul Municipal al Educației Timpurii va avea genericul: „Educația timpurie în mișcare – conectăm oameni, idei și valori”. Evenimentul se va desfășura la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”, în Centrul de Inovații Digitale „Clasa Viitorului”.

Potrivit autorităților municipale, aceste activități urmăresc crearea unui spațiu de dialog, schimb de experiență și a unor soluții pentru dezvoltarea educației timpurii și va reuni cadre didactice, manageri, specialiști și parteneri educaționali.

The post Educația timpurie, subiectul central al unui forum municipal organizat la Chișinău appeared first on ipn.md.