ÎCCJ: Experții judiciari pot contesta în instanță soluțiile privind majorarea onorariilor provizorii

Decizia a fost pronunțată luni de Completul pentru soluționarea unor chestiuni de drept și este cuprinsă în Decizia nr. 87/2026.

Potrivit ÎCCJ, în interpretarea articolului 458 din Codul de procedură civilă, expertul judiciar care solicită majorarea onorariului provizoriu are „calitatea procesuală activă” de a contesta soluția instanței referitoare la propria cerere.

Expertul are un drept propriu asupra onorariului

Instanța supremă a explicat că expertul care solicită majorarea onorariului are un interes propriu în soluționarea cererii, întrucât este titularul unui drept de creanță reprezentând costul expertizei efectuate.

În acest context, cererea de majorare a onorariului provizoriu nu reprezintă doar o măsură de administrare judiciară, ci are caracterul unei cereri prin care expertul urmărește valorificarea dreptului său de a încasa costul integral al lucrării.

„Formularea de către expert a solicitării de majorare a onorariului provizoriu îi conferă acestuia calitatea de petent”, arată ÎCCJ în comunicatul transmis luni.

Astfel, expertul beneficiază, în cadrul acestei proceduri, de aceleași drepturi procesuale ca celelalte părți, în baza principiului egalității procesuale prevăzut de Codul de procedură civilă și a garanțiilor dreptului la un proces echitabil.

Calea de atac poate viza soluția privind onorariul

ÎCCJ a mai precizat că expertul poate ataca soluția instanței privind cererea sa de majorare, indiferent dacă aceasta este cuprinsă într-o încheiere premergătoare sau în hotărârea prin care instanța se dezînvestește.

Exercitarea căii de atac de către expert nu împiedică însă ca celelalte dispoziții ale hotărârii să devină definitive, dacă acestea nu sunt contestate de părțile interesate.

Decizia nr. 87/2026 a fost pronunțată de un complet format din 19 judecători ai Secției I civile, Secției a II-a civile și Secției de contencios administrativ și fiscal.

Hotărârea este obligatorie, potrivit articolului 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă, și urmează să fie publicată în Monitorul Oficial, Partea I, după redactare.

 

Publicat
Din categoria Politic