Licitația se va desfășura în incinta imobilului amplasat pe adresa mun. Chișinău, str. Sfatul Țării, nr. 49.
Bunul se află în administrarea Secretariatului Parlamentului, este amplasat la parterul blocului de locuit, fiind alcătuit din 3 încăperi și 2 blocuri sanitare, în stare tehnică bună, dotat cu rețele inginerești (energie electrică, apă, canalizare, termoficare centralizată). Cuantumul anual al chiriei va fi recalculat anual în conformitate cu tariful de bază pentru chiria anuală a unui metru pătrat de spațiu, stabilit prin legea bugetului de stat pentru anul respectiv.
La licitație pot participa persoane fizice/juridice, inclusiv străine, în condițiile legislației în vigoare.
Pentru participare la licitație, solicitanții vor prezenta următoarele documente:
- cererea de participare, cu indicarea obligatorie a genului de activitate ce urmează a fi desfășurat, conform anexei nr. 1 la Regulamentul privind licitațiile cu strigare și cu reducere (HG 136/2009);
- declaraţia privind beneficiarul efectiv/beneficiarii efectivi al/ai persoanei juridice, conform modelului din anexa nr. 11 la Regulamentul privind licitațiile cu strigare și cu reducere;
- copia actului de identitate – pentru persoane fizice;
- extrasul din Registrul de stat al persoanelor juridice – pentru persoane juridice;
- procura, în cazul participării prin reprezentanți;
- actul bancar, care confirmă depunerea acontului în mărime de 36000 lei (10% din prețul inițial de expunere);
- actul bancar care confirmă achitarea taxei de participare la licitație.
Acontul se va transfera la contul:
IBAN: MD63TRPCAA518410A00405AA, MF- TR Chișinău- bugetul de stat Secretariatul Parlamentului RM, cod fiscal 1006601003762, cod bancar TREZMD2X.
Taxa de participare la licitație constituie 600 lei pentru persoane fizice și 1200 lei pentru persoane juridice, și urmează a fi achitată la contul:
IBAN: MD13TRPAAA142310A00027AA, MF- TR Chișinău- bugetul de stat Secretariatul Parlamentului RM, cod fiscal 1006601003762, cod bancar TREZMD2X.
În incinta bunului închiriat nu vor fi admise următoarele genuri de activitate:
– activități cultural-distractive, jocuri de noroc și pariuri;
– activități de producere.
Participanților care nu vor fi admiși la licitație, li se vor restitui taxa de participare și acontul.
Câștigătorul licitației, în termen de 15 zile de la semnarea contractului, va achita în avans chiria pentru o perioadă de cel puțin 3 luni.
Cererile de participare la licitație și documentele necesare se vor depune la organizatorul licitației:
Secretariatul Parlamentului Republicii Moldova, MD-2004, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, nr.105, de luni până vineri, între orele 09.00 și 16.00, cu pauză de prânz: 12.00 – 13.00. Termenul-limită de depunere a documentelor: 09 octombrie 2026, ora 16.00.
Contacte pentru informații suplimentare, familiarizarea cu bunul licitat și prezentarea setului de documente: Alina Florea, tel. 022 820 178, Vitalie Tabunșcic tel. 022 820 224.
The post Anunț pentru licitația dreptului de locațiune a unui imobil appeared first on LOGOPRESS.