Șapte premii într-un singur an și venituri totale de peste 1,2 milioane de lei pentru directorul Loteriei Naționale, Vadim Dermenji, în timp ce unele proiecte administrate de întreprindere acumulează pierderi de milioane. În ultimii trei ani, cheltuielile Loteriei pentru personal au crescut de peste trei ori, iar șeful instituției a obținut un nou mandat de cinci ani, fără concurs. Datele apar într-o investigație ONE TV.
În 2025, Dermenji a primit șapte premii, inclusiv pentru rezultatele trimestriale și profitul anual al întreprinderii. Veniturile sale de la Loterie au depășit 1,24 milioane de lei, față de puțin peste 300 000 de lei în 2021. Numai în prima jumătate a anului 2026, remunerația sa brută a ajuns la 679 324 de lei, adică aproximativ 113 000 de lei lunar.
Creșterea nu se limitează la veniturile directorului. Cheltuielile pentru personal și contribuțiile aferente au urcat de la peste 24 de milioane de lei în 2022 la 77,1 milioane în 2025. În aceeași perioadă, numărul angajaților a crescut de la 127 la 162. Asta în condițiile în care marea majoritate a veniturilor LNM le obține din parteneriate public-private, unde există o implicare redusă a personalului de la “Loteria Națională a Moldovei”.
Loteria Națională a raportat un profit net de 290,7 milioane de lei pentru 2025, rezultat invocat de reprezentanții Consiliului de Administrare pentru a justifica premiile și menținerea directorului în funcție.
Deși profitul companiei SA “Loteria Națională a Moldovei” a crescut în valoare absolută, mai mulți indicatori de rentabilitate au scăzut față de 2024, iar unele categorii de cheltuieli au crescut într-un ritm mult mai mare decât veniturile. În 2025, veniturile la SA “Loteria Națională a Moldovei” au crescut față de 2024 cu aproape 29%, dar cheltuielile administrative au crescut cu 66%, iar cheltuielile de distribuire au crescut cu aproape 46%. Cele trei categorii de cheltuieli operaționale, fără costul vânzărilor, au crescut împreună de la aproximativ 177,6 milioane la 248,4 milioane de lei, adică cu aproape 70,8 milioane de lei într-un singur an, ceea ce reprezintă o creștere cu 40%.
Cu toate acestea, premiile pentru performanță au fost acordate și în condițiile în care platforma de cazino online, lansată în august 2025, a încheiat anul cu pierderi de aproape 8 milioane de lei.
”Mai grav este că LNM a găsit o modalitate de a-și ascunde pierderile de milioane de lei anual, care ar afecta substanțial indicatorii de performanță ai companiei și ai directorului Vadim Dermenji, dacă nu ar exista o companie-fiică. La câteva luni de la numirea în funcția de director interimar a lui Vadim Dermenji, în noiembrie 2020, SA “Loteria Națională a Moldovei” a fondat compania “LNM IT TEHNOLOGIE” SRL, a cărei activitate a provocat pierderi de 8,27 milioane de lei în 2024 și de 7,58 milioane de lei în 2025”, se arată în investigație.
Fostul director al Agenției Proprietății Publice, Roman Cojuhari, a declarat pentru ONE TV că, în perioada în care conducea instituția, a blocat inițiativele de creare a altor companii-fiice ale Loteriei. El a invocat necesitatea verificării oportunității și justificării economice a unor asemenea structuri.
Între timp, Vadim Dermenji a primit încă cinci ani la conducerea Loteriei Naționale. Consiliul de Administrare i-a prelungit mandatul la 20 martie 2026, fără concurs și fără contracandidați. APP susține că decizia a fost posibilă în baza unei clauze din contractul său de muncă, deși documentele de guvernanță ale întreprinderii prevăd selectarea directorului prin concurs.
Decizia a fost luată de un Consiliu de Administrare din care fac parte actuali angajați ai APP, instituție unde Dermenji a ocupat anterior funcția de director general adjunct. Aceiași membri ai Consiliului îi aprobă premiile și îi evaluează performanța, iar ei înșiși beneficiază de indemnizații și recompense din profitul Loteriei.
Atât LNM ca instituție, cât și Vadim Dermenji, în particular, au refuzat să discute cu jurnaliștii de la ONE TV. Mai mult, postul TV afirmă că Dermenji ar fi interzis angajaților să discute cu presa, iar în ziua în care o echipă de filmare a mers la sediul companiei, personalul ar fi fost obligat să rămână peste program, doar ca să nu dea ochii cu reporterii.
Investigația integrală poate fi găsită aici.