„Călin nevinovat, dosar fabricat” | Susținătorii lui Călin Georgescu plâng pe scările Tribunalului București

Tribunalul București. E marți și, la momentul la care imaginile reporterilor Mediafax au fost înregistrate, susținătorii lui Călin Georgescu, veniți într-un număr destul de mare, încă nu aflaseră decizia instanței.

Emoțiile de pe scările Tribunalului București sunt prinse, în mare parte, în categoria empatiei. Foarte învestiți în demersul lor de susținere, oamenii plâng și flutură energic bannere pe care sunt scrise mesaje de susținere.

„Călin nevinovat, dosar fabricat”

La un moment dat, strigă în același timp „Călin Georgescu nevinovat”, dar parcă asta nu prea sună, nu prea are ritm, astfel că se regrupează destul de repede într-un ceva mai poetic: „Călin nevinovat, dosar fabricat”.

Asta sună mai bine și are și ritm și poate fi și ușor de reținut.

Sunt susținători de toate vârstele aici: de la puști de paișpe-cinșpe ani la doamne și domni în toată firea.

Emoții de toate, pentru toți

De altfel, toată societatea românească e prinsă într-un carusel de emoții, ce oscilează între dispreț și empatie.

Discursul ironic se plimbă și el lejer pe mai multe etaje ale societății, dar aici, pe scările Tribunalului București, cei veniți să-l susțină sunt în mod evident prinși într-un soi de hipnoză comună.

„Călin nevinovat, dosar fabricat” e chiar un slogan bun, memorabil. Rămâi cu el în cap multă vreme după ce nu-l mai auzi.

Un banner enorm, surprinzător, îl înfățișează pe Călin Georgescu călare pe un cal alb.

Lângă el – un text: „Nu vă mai alegeți conducători care nu-și iubesc țara”.

Cei veniți aici înregistrează cu telefonul fiecare clipă din ce se întâmplă pe scări.

Încă nu au aflat decizia instanței.

Cu lacrimi sau fără lacrimi, scandează ritmic sloganul și așteaptă o soluție.

Publicat
Din categoria Politic