Foștii șefi ai aeroportului din Chișinău riscă șapte ani de pușcărie: Dezbaterile judiciare au fost încheiate și sentința va fi anunțată pe 20 noiembrie

Cauza penală în care fostul director general interimar al Î.S. „Aeroportul Internațional Chișinău” și fostul director al Departamentului financiar-administrativ al întreprinderii sunt acuzați de abuz de serviciu a ajuns la etapa pronunțării sentinței. Procurorii anticorupție cer câte șapte ani de închisoare pentru cei doi inculpați și recuperarea unui prejudiciu de peste 3.6 milioane de lei cauzat întreprinderii de stat.