Noul sport în care s-a regăsit Simona Halep după retragerea din tenis

Simona Halep și-a găsit o nouă pasiune după retragerea din tenis, golful, sport pe care îl practică tot mai des. Fostul lider WTA a făcut o retrospectivă a acestei veri pe contul personal de Instagram, unde a publicat mai multe imagini și videoclipuri.

„Cea mai tare vară pe care am avut-o vreodată în afara terenului” a fost descrierea care a însoțit postarea, în care Simona Halep apare în mai multe ipostaze pe terenul de golf.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de Simona Halep (@simonahalep)

În 2025, românca și-a achizionat o vilă de 600.000 de euro în cadrul complexului „National Golf & Country Club”, de lângă București.

„Mi-am dezvoltat pasiunea pentru golf. Mă bucur tare mult că putem şi în România, lângă Bucureşti, să avem un teren de golf cu toate facilităţile”, declara Simona pentru nationalgolf.ro.

Halep a imortalizat și alte momente importante din această vară, printre care primirea diplomei de cetățean de onoare al municipiului Cluj-Napoca și prezența în Loja Regală de la Wimbledon, pentru al doilea an consecutiv.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Meciul de retragere al Simonei a avut loc pe 13 iunie. Halep a făcut echipă cu Andrei Pavel contra cuplului Elina Svitolina – Gael Monfils.

Articolul Noul sport în care s-a regăsit Simona Halep după retragerea din tenis apare prima dată în Realitatea.md.