Documentul transpune în legislația națională normele europene privind independența băncilor centrale. Potrivit notei de fundamentare, acquis-ul comunitar în domeniul politicii economice și monetare stabilește cerințe clare privind independența băncii centrale, interzice finanțarea directă a sectorului public de către banca centrală și limitează accesul privilegiat al sectorului public la instituțiile financiare.
„Comisia Europeană s-a expus în privința politicii monetare. Republica Moldova nu este încă pe deplin conformă cu acquis-ul comunitar și urmează să venim cu intervenții suplimentare, astfel încât să consolidăm cadrul normativ sub aspect instituțional, funcțional și financiar al Băncii Centrale”, a declarat secretara de stat a Ministerului Finanțelor, Elena Grumeza, la ședința Comisiei pentru economie, buget și finanțe.
Proiectul pregătește integrarea Băncii Naționale a Moldovei în structurile financiare europene: Sistemul European al Băncilor Centrale și Sistemul European de Supraveghere Financiară. Această integrare urmează să aibă loc odată cu aderarea Republicii Moldova la spațiul european.
„Concret, ce înseamnă asta? Asta înseamnă contribuții la capitalul BCE, participarea guvernatorului la Consiliul General al BCE, dar și participarea BNM la Autoritatea Bancară Europeană și Comitetul European pentru Risc Sistemic”, a menționat Grumeza.
Proiectul asigură „independența deplină”
Proiectul prevede că Banca Națională și membrii organelor sale de conducere își exercită atribuțiile în mod independent și nu pot solicita sau accepta instrucțiuni din partea Parlamentului, Guvernului sau a altor autorități publice ale Republicii Moldova. În același timp, BNM va continua să prezinte Parlamentului rapoarte privind activitatea sa.
Proiectul reglementează și regimul juridic al bunurilor Băncii Naționale. Delimitarea bunurilor imobile pe domenii – public sau privat –, precum și atribuirea bunurilor mobile se vor realiza în conformitate cu reglementările interne ale BNM. Totodată, prevederile privind administrarea și deetatizarea proprietății publice nu se vor aplica bunurilor Băncii Naționale.
O altă prevedere vizează regimul de incompatibilități aplicabil membrilor organelor de conducere ale BNM. Aceștia nu vor putea desfășura activități remunerate, cu excepția celor didactice și științifice.
După adoptare, noile prevederi legislative vor intra în vigoare la o lună de la publicarea în Monitorul Oficial, cu excepția unor articole care vor produce efecte începând cu data aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană.
The post Statul pregătește BNM de integrarea în structurile financiare europene appeared first on LOGOPRESS.