Procurorul de caz din cadrul Secției de urmărire penală a finalizat cercetările și a dispus trimiterea în judecată a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de instigare publică.
Potrivit rechizitoriului, în luna august 2025, inculpatul ar fi publicat pe Facebook un comentariu prin care îndemna publicul să comită infracțiuni precum violarea de domiciliu, violul și ultrajul judiciar împotriva judecătorilor și procurorilor români, precum și a membrilor familiilor sau apropiaților acestora.
Comentariul ar fi fost publicat în legătură cu mesajul unui alt utilizator al platformei, care făcea, la rândul său, apel la persoane implicate în activități infracționale să comită fapte împotriva magistraților și a familiilor acestora.
„Stimați violatori, interlopi și traficanți de orice fel, vă rugăm, dați-ne o mână de ajutor în legătură cu cei ce împart dreptatea și faceți incursiuni pe domeniile lor personale, poate așa vor înțelege ce mult înseamnă să fii «balanță»”, se arată în mesaj.
Rechizitoriul a fost transmis Judecătoriei Sectorului 6 București, instanță competentă să judece cauza în primă instanță.