Partea 1: „Privatizare transparentă” cu o evaluare netransparentă
Partea 2: Partea 2. Nu se poate face calculul, dar se poate aplica sancțiunea
Însă noul Consiliu va verifica atât raportul, cât și evaluatorul.
Astfel, sistemul obține un responsabil ideal. Dacă prețul este subestimat – evaluatorul este de vină. Dacă prețul este supraevaluat și nu există cumpărător – din nou, evaluatorul este de vină. Dacă obiectul este definit incorect, datele inițiale sunt incomplete, condițiile sunt neatractive – tot raportul va fi verificat.
Cine nu poate depune plângere
Doar comandantul evaluării, utilizatorul desemnat, parchetul, instanța, organul de urmărire penală sau un organism public au dreptul să inițieze o verificare. Lista este exhaustivă.
Participantul la licitație care a pierdut nu poate. Debitorul aflat în procedura de insolvență, a cărui proprietate a fost evaluată la cererea creditorului, nu poate. Persoana căreia i se confiscă terenul nu poate. Asociația profesională nu poate. Jurnalistul cu atât mai puțin.
În cazul privatizării, verificarea poate fi inițiată numai de statul însuși, care a comandat această evaluare.
Remediul conceput împotriva evaluărilor de privatizare subestimate nu funcționează în cazul evaluării de privatizare.
Corupția nu se prezintă întotdeauna sub forma unui plic
Pe piața profesională, ea începe acolo unde un organ administrativ primește posibilitatea de a decide cine are dreptul să lucreze, de a stabili limitele opiniei profesionale admisibile, de a alege pe cine să verifice, de a sancționa fără un criteriu măsurabil al erorii și de a examina plângerile împotriva deciziilor propriului sistem.
Astfel se creează o rentă de reglementare.
Pentru a obține comenzi, relațiile cu autoritatea de reglementare încep să conteze. Evaluatorul independent devine periculos: concluzia sa s-ar putea să nu coincidă cu interesul clientului. Evaluatorul „convenabil” înțelege limitele autonomiei admise.
Piața se împarte între cei care sunt verificați și cei care verifică. Mai mult, cei trei membri externi ai Consiliului sunt participanți activi la aceeași piață restrânsă, care vor primi dreptul de a examina rapoartele concurenților.
O declarație formală privind conflictul de interese nu rezolvă această problemă. Regulile de recuzare se referă la relațiile din trecut și nu vizează interesul comercial viitor de a slăbi poziția unui concurent.
Ce se va întâmpla cu piața
Evaluatorii independenți se vor retrage din segmentele complexe – tocmai de acolo de unde evaluarea este cea mai necesară: insolvență, expropriere, proprietate publică, expertiză judiciară. Cu cât obiectul este mai controversat, cu atât este mai mare probabilitatea unei verificări.
Rapoartele vor deveni mai lungi, mai prudente și mai puțin categorice, deoarece certitudinea este chiar principala sursă de vulnerabilitate. Piața va primi mai multă hârtie și mai puține evaluări – exact opusul obiectivului declarat.
Prețurile vor crește: riscul administrativ va fi inclus în costul serviciilor. Evaluarea de calitate va deveni mai scumpă, iar cea ieftină va rămâne ieftină – sarcina acesteia nu constă, de obicei, în determinarea valorii, ci în obținerea cifrei dorite.
Piața se va concentra în jurul companiilor stabile din punct de vedere administrativ. Actorii mici vor fi eliminați.
Băncile și instanțele vor primi un argument administrativ în locul evaluării. În locul unei confruntări a calculelor, va apărea o mențiune: „Consiliul a recunoscut raportul ca fiind neconform”. Pentru instanță, aceasta este o modalitate de a nu se implica în aspecte economice complexe; pentru bancă, de a-și exonera de răspundere; iar pentru funcționar, de a justifica o decizie deja luată.
O mențiune separată despre trecut. Regulamentul se aplică rapoartelor întocmite înainte de intrarea sa în vigoare, iar termenul de prescripție nu este menționat deloc în document. Un raport vechi de zece ani poate constitui un temei pentru retragerea certificatului. Un instrument aplicabil tuturor, dar aplicat doar câtorva, nu reprezintă, prin definiție, justiție.
Pentru ce?
În nota explicativă se menționează că, pentru perioada 2014-2024, s-au constatat nereguli în aproximativ 54% din cele circa 280 de rapoarte verificate.
Nu vă uitați la procent, ci la numitor. Douăzeci și cinci de rapoarte pe an – atâtea a reușit statul să verifice într-un deceniu. Și nu este vorba de un eșantion aleatoriu, ci de documente care au ajuns deja la comisia pentru reclamații. O astfel de pondere nu reprezintă o caracteristică a pieței.
Noul organism este prevăzut să organizeze douăsprezece ședințe remunerate pe an, cu un buget de 0,78-0,83 milioane de lei, iar ședințele suplimentare vor avea loc doar în limita fondurilor disponibile. Bugetul funcționează ca un plafon al numărului de dosare. În documente nu există previziuni privind numărul de sesizări și indicatorii de eficiență.
Autorii înșiși indică faptul că proiectul nu respectă actul UE. Analiza capitolului privind dreptul societăților comerciale a evidențiat funcția de supraveghere. Aceasta nu prevedea nici subordonarea sa față de aceeași agenție, nici un cerc restrâns de solicitanți, nici interdicția de a lua decizii, nici absența termenului de prescripție.
Se prevede publicarea componenței Consiliului, a anunțurilor, a raportului anual și a statisticilor. Concluziile propriu-zise lipsesc din listă. Singurul beneficiu public pe care un astfel de organism l-ar putea genera – o practică metodologică accesibilă tuturor – nu este prevăzut. Evaluatorul află standardul aplicat abia atunci când devine pârât.
Coordonarea s-a făcut în mod corespunzător. În pachetul publicat se regăsesc două poziții – ale Ministerului Justiției și ale Ministerului Finanțelor, ambele fără obiecții, iar avizul Ministerului Justiției precizează că proiectul a fost analizat prin prisma legii privind Agenția de Stat pentru Proprietate Intelectuală. Acest lucru nu are nicio legătură cu activitatea de evaluare, iar formularea a fost reprodusă de două ori.
Trei asociații profesionale de evaluatori și o universitate tehnică figurează pe lista celor care trebuie să-și dea acordul – însă niciuna dintre opiniile lor nu se regăsește în pachet. Pentru avize privind actul, care cuprinde o sută șaptesprezece puncte și opt anexe, s-au alocat zece zile.
Corupția este într-adevăr invincibilă
Ea nu este invincibilă pentru că nu se poate lupta împotriva ei. Este invincibilă atunci când lupta împotriva ei este încredințată chiar acelui sistem care, de zeci de ani, a elaborat reguli netransparente.
În loc să se facă publice rapoartele privind privatizarea, se înființează un Consiliu. În loc să se facă publice sarcinile de evaluare, se întărește controlul asupra evaluatorului. În loc de responsabilitatea funcționarilor, se introduce amenințarea cu retragerea certificatului. În loc de piață, se propune un sistem de autorizare după modelul anului 2000.
Niciun punct al proiectului nu impune publicarea măcar a unui singur raport de evaluare a bunurilor statului.
Cei care nu au creat o piață funcțională a evaluării încearcă să-și consolideze influența asupra acesteia pentru totdeauna. Dar competențele nu aduc cunoștințe. Cinci persoane nu devin competente în toate tipurile de evaluare doar pentru că guvernul le-a acordat dreptul de vot.
Se poate controla raportul. Se poate controla certificatul. Se poate controla accesul la profesie.
Nu se pot crea, printr-un decret, mintea, independența și reputația profesională.
Corupția devine invincibilă exact în momentul în care primește dreptul de a scrie ea însăși regulile de combatere a ei însăși.
Dumitru Tărăburcă,
expert în evaluarea imobiliară și dezvoltare imobiliară
The post Partea a 3-a. Responsabilul ideal. Funcționarul încheie tranzacția – evaluatorul răspunde pentru consecințele acesteia. appeared first on LOGOPRESS.