„Vânzarea masivă a obligațiunilor de stat a devenit un eveniment macroeconomic de sine stătător”, subliniază Jan Lingen, șeful departamentului de strategie privind ratele dobânzilor americane de la BMO Capital Markets. Procese similare se observă pe piețele obligațiunilor de stat din întreaga lume, de la Europa până în Japonia, adaugă Bloomberg. În SUA, randamentul obligațiunilor de stat pe 30 de ani a crescut până la cel mai ridicat nivel din 2007, iar ratele titlurilor similare din Franța și Germania au urcat până la maximele din 2008 și, respectiv, 2011. Din perspectiva pieței, acesta este un semnal că investitorii se așteaptă la o inflație mai mare sau, cel puțin, la o incertitudine mai mare în viitor și solicită randamente mai mari pentru obligațiunile pe termen lung, subliniază Justin Onuakuosi, directorul general de investiții al St James’s Place”, – scria încă de la mijlocul lunii august revista Forbes.
Cât de amplă a devenit vânzarea masivă
De atunci, situația nu a făcut decât să se agraveze. Cel mai elocvent indicator al ceea ce se întâmplă este evoluția randamentului, care se mișcă în direcția opusă prețului obligațiunii.
Randamentul obligațiunilor de stat americane pe 10 ani a crescut de la 4,68% pe 28 august la 5,01% pe 16 septembrie, adică cu aproximativ 33 de puncte de bază, conform datelor Băncii Rezervei Federale a SUA (FRED). Până la 22 septembrie, randamentul a scăzut la aproximativ 4,93%, dar piața consideră și acest nivel ca fiind critic.
Pentru deținătorii de obligațiuni pe termen lung, acest lucru înseamnă o scădere reală a valorii portofoliilor. Procentul exact al pierderii depinde de scadența și de cuponul titlului respectiv, dar creșterea randamentului obligațiunilor de stat americane pe 10 ani cu aproximativ 35 de puncte de bază corespunde unei scăderi a prețului unei obligațiuni tipice pe 10 ani cu câteva procente.
În Europa, evoluția a fost similară. Randamentul obligațiunilor germane pe 10 ani a atins, pe 16 septembrie, 3,5723%, cel mai ridicat nivel din iunie 2009. La începutul lunii septembrie, randamentul obligațiunilor germane pe 30 de ani a depășit 3,84% — cel mai ridicat nivel din 2011. Randamentul obligațiunilor franceze pe 10 ani a atins, în aceeași perioadă, niveluri de aproximativ 4,46%, cele mai ridicate din 2008, potrivit datelor Reuters.
Publicația menționează, de asemenea, că în Marea Britanie randamentul obligațiunilor pe 30 de ani a atins la începutul lunii septembrie cel mai ridicat nivel din 1998. Presiunea asupra pieței s-a dovedit atât de semnificativă, încât, pe 17 septembrie, Banca Angliei a anunțat suspendarea vânzărilor de obligațiuni de stat pentru o perioadă de șase luni și a încetat complet vânzările emisiunilor cu scadența cea mai lungă.
Cu toate acestea, este dificil să se vorbească despre o cifră unică a „volumului vânzărilor” pentru SUA și Europa. La urma urmei, vânzările unora pot deveni achiziții pentru alți investitori. Statisticile disponibile arată evoluția prețurilor și a randamentelor, iar datele privind fluxurile internaționale de capital nu confirmă imaginea unei retrageri totale a investitorilor străini din obligațiunile americane.
De exemplu, în iulie, investitorii străini au crescut în total investițiile în titluri de valoare americane pe termen lung cu 40,6 miliarde de dolari, instituțiile străine oficiale cumpărând titluri în valoare de 44,4 miliarde de dolari, în timp ce investitorii privați au vândut titluri în valoare de 3,7 miliarde de dolari, a informat Trezoreria SUA (U.S. Department of the Treasury).
Cu alte cuvinte, actuala vânzare masivă reprezintă, în primul rând, o reevaluare a valorii datoriei prin creșterea randamentului cerut, și nu o lichidare masivă și simultană a tuturor obligațiunilor de stat.
De ce vând investitorii obligațiunile?
Primul factor este inflația și șocul energetic.
Agravarea conflictului din Orientul Mijlociu a dus la o creștere bruscă a prețurilor petrolului. Energia mai scumpă sporește așteptările inflaționiste și îi determină pe investitori să anticipeze rate ale dobânzii mai ridicate pe termen mai lung.
Tocmai acest mecanism a devenit unul dintre factorii principali ai evoluției din septembrie. Reuters a remarcat că randamentele obligațiunilor pe 10 ani ale țărilor G7 au crescut, în medie, cu aproape 19 puncte de bază într-o singură săptămână la începutul lunii septembrie, iar cele pe doi ani – cu aproximativ 22 de puncte.
După cum a subliniat pentru publicație Michael Metcalf, șeful departamentului de macrostrategie al State Street din Londra, creșterea randamentelor se apropie deja de nivelul la care presiunea se poate extinde asupra pieței bursiere. „Randamentele se apropie de punctul în care pot provoca o vânzare masivă de acțiuni”, a declarat el.
Al doilea factor îl reprezintă așteptările privind o înăsprire suplimentară a politicii monetare.
În septembrie, Rezerva Federală a SUA a majorat rata dobânzii la un interval cuprins între 3,75% și 4%, iar retorica autorității de reglementare s-a dovedit a fi destul de dură. În zona euro, Banca Centrală Europeană a majorat, de asemenea, rata dobânzii la 2,5%, avertizând că presiunile inflaționiste ar putea persista pe termen lung.
Cu cât ratele așteptate sunt mai mari, cu atât obligațiunile emise anterior, cu un cupon fix mai mic, devin mai puțin atractive. Prețul acestora trebuie să scadă pentru ca randamentul pentru un nou cumpărător să crească până la nivelul pieței.
Al treilea factor este creșterea datoriei publice și a volumului noilor împrumuturi.
Conform datelor Trezoreriei SUA, Statele Unite continuă să împrumute sute de miliarde de dolari de pe piață. În august, Ministerul Finanțelor al SUA a majorat estimarea împrumuturilor nete de pe piață pentru perioada iulie–septembrie la 739 miliarde de dolari, iar pentru perioada octombrie–decembrie se așteaptă încă 628 miliarde de dolari.
În același timp, datoria federală totală a SUA a depășit deja 40 de trilioane de dolari, ceea ce atrage și mai mult atenția investitorilor asupra capacității guvernului de a-și onora datoria în condițiile unor rate mai ridicate ale dobânzilor. Reuters leagă creșterea randamentelor pe termen lung de o combinație de deficite bugetare semnificative, emisiuni masive de obligațiuni de stat și corporative și creșterea datoriei publice.
În Europa, o problemă similară se manifestă în primul rând prin diferențele dintre situațiile bugetare ale unor țări.
Acest lucru este deosebit de evident în Franța. Prima pe care investitorii o solicită pentru obligațiunile franceze pe 10 ani, în comparație cu cele germane, a depășit în septembrie 100 de puncte de bază pentru prima dată de la criza datoriilor din zona euro. Potrivit datelor Reuters, spread-ul a atins 104 puncte.
Deficitul bugetar al Franței în 2026 este estimat la 5,4% din PIB, iar guvernul speră să-l reducă la 5% anul viitor prin reducerea cheltuielilor cu 54 de miliarde de euro. În același timp, incertitudinea politică îngreunează realizarea consolidării fiscale, notează publicația.
„Prima de 100 de puncte de bază arată că Franța se confruntă cu probleme reale și că acestea nu vor fi rezolvate în viitorul apropiat”, îl citează Reuters pe David Zan, directorul departamentului de obligațiuni europene al Franklin Templeton.
Aceasta este tocmai evaluarea unui participant la piață: problema fundamentală constă în faptul că creșterea randamentelor mărește direct costul serviciului datoriei deja acumulate.
În Marea Britanie, situația este complicată și de indicatorii bugetari. În luna august, împrumuturile de stat s-au ridicat la 18,3 miliarde de lire sterline, cu 19% mai mult decât în anul precedent și cu 3,5 miliarde de lire sterline peste prognoza Oficiului pentru Responsabilitate Bugetară. Datoria publică la sfârșitul lunii august a atins aproape 3 trilioane de lire sterline, adică 93,8% din PIB, conform datelor Oficiului Național de Statistică (ONS).
În același timp, doar cheltuielile cu dobânzile ale guvernului central al Regatului Unit au totalizat în august 8,8 miliarde de lire sterline – un maxim pentru această lună de la începutul înregistrărilor comparabile din 1997.
Ciclul financiar al problemelor legate de obligațiunile de stat
La prima vedere, ce legătură ar putea exista între valoarea obligațiunilor de stat ale SUA și a țărilor europene și nivelul de trai al cetățenilor obișnuiți? Cu toate acestea, economiștii subliniază de mult timp că obligațiunile de stat ale țărilor dezvoltate reprezintă un reper fundamental al valorii banilor în întregul sistem financiar.
Dacă randamentul titlurilor de stat americane crește, finanțarea devine mai scumpă pentru bănci, companii și gospodării. Crește rata dobânzilor la credite ipotecare, credite corporative și alte instrumente de datorie. Un mecanism similar funcționează și în Europa.
Prin urmare, creșterea prelungită a randamentelor poate avea efecte simultane în mai multe direcții:
– creșterea cheltuielilor statelor cu serviciul datoriei;
– crește costul creditării pentru întreprinderi;
– să reducă activitatea de investiții;
– să scumpescă creditele ipotecare și alte împrumuturi pentru populație;
– să reducă atractivitatea acțiunilor în comparație cu obligațiunile;
– creșterea riscului de apariție a problemelor la nivelul companiilor și al structurilor financiare cu un nivel ridicat de îndatorare.
Reuters subliniază că tocmai din acest motiv nivelul de aproximativ 5% al randamentului obligațiunilor de stat pe 10 ani este perceput de piață ca un prag important: menținerea pe termen lung a randamentului peste acest nivel poate face obligațiunile semnificativ mai competitive în comparație cu acțiunile și poate modifica alocarea capitalului.
Particularitatea situației actuale constă în faptul că, pe de o parte, guvernele au nevoie de volume mari de finanțare, iar, pe de altă parte, investitorii solicită un preț mai ridicat pentru aceasta.
Se creează un fel de cerc vicios: mai multă datorie – mai multă ofertă de obligațiuni; inflație și rate mai mari – randament cerut mai ridicat; randament mai ridicat – costuri mai mari de serviciu al datoriei; datorie mai scumpă – nevoie mai mare de noi împrumuturi.
Deocamdată, acest proces nu înseamnă o criză a datoriei în SUA sau în zona euro. Cu toate acestea, el reduce marja de manevră a politicii bugetare și sporește sensibilitatea piețelor financiare la noi șocuri inflaționiste, geopolitice și fiscale.
Ce va urma
Dinamica imediată a pieței va depinde în primul rând de trei factori: prețurile la energie, inflația și reacția băncilor centrale, consideră analiștii.
În septembrie au apărut deja semne că piața este capabilă să-și schimbe rapid direcția în cazul scăderii prețurilor petrolului. Pe 16 septembrie, randamentele obligațiunilor germane (Bunds) s-au îndepărtat de maximele ultimilor 17 ani, în urma scăderii prețurilor petrolului, iar pe 17 septembrie, randamentul obligațiunilor americane pe 10 ani (Treasuries) a scăzut sub 5%. Până la 22 septembrie, randamentul obligațiunilor americane pe 10 ani se situa în jurul valorii de 4,93%, iar cel german – în jurul valorii de 3,48%, notează Reuters.
Însă acest lucru nu înseamnă încă sfârșitul presiunii asupra piețelor de datorii, consideră publicația.
Banca Angliei a recunoscut deja, de fapt, sensibilitatea pieței la o ofertă suplimentară de obligațiuni: autoritatea de reglementare a suspendat vânzările de gilts până în aprilie și a modificat programul pe termen lung de reducere a portofoliului său. Din cele 488 de miliarde de lire sterline rămase din obligațiuni, se preconizează că 222 de miliarde de lire sterline vor fi păstrate până la scadență, 146 de miliarde de lire sterline vor fi vândute, iar alte 120 de miliarde de lire sterline din titlurile pe termen lung vor rămâne permanent în bilanț.
În SUA, Ministerul Finanțelor, dimpotrivă, continuă să gestioneze activ structura emisiunilor și a anunțat planuri de a răscumpăra, în al patrulea trimestru, până la 38 miliarde de dolari din emisiunile vechi pentru a susține lichiditatea, precum și până la 25 miliarde de dolari din titluri pe termen scurt pentru gestionarea soldurilor de numerar.
Astfel, scenariul de bază pentru următoarele luni este menținerea unei volatilități ridicate a obligațiunilor, și nu neapărat continuarea unei scăderi liniare a valorii acestora. Dacă inflația și prețurile la energie vor scădea, presiunea asupra randamentelor s-ar putea atenua. Dacă, însă, inflația se va menține stabilă, iar deficitele bugetare vor continua să necesite volume mari de împrumuturi, investitorii ar putea avea nevoie de randamente și mai ridicate.
Principalul risc pentru economia mondială nu constă în scăderea prețurilor obligațiunilor în sine, ci în creșterea pe termen lung a costului datoriei publice, subliniază Reuters. Dacă acest proces se va consolida, el se va reflecta treptat în costul creditelor, al investițiilor, al bugetelor de stat și al ritmului de creștere economică.
The post Vânzarea masivă a obligațiunilor de stat din SUA și Europa le mărește datoria și neliniștește piețele appeared first on LOGOPRESS.