Seminarul Șefilor de Misiune a început miercuri, la Brașov, și reunește reprezentanții desemnați să coordoneze delegațiile fiecărei țări participante la FOTE 2027. La întâlnire participă și reprezentanți ai Comitetelor Olimpice Europene (EOC) și ai Comitetului Olimpic și Sportiv Român (COSR), voluntari și membri ai echipei de organizare, potrivit Primăriei Brașov.
„Avem trei zile pline la Brașov, alături de delegați din întreaga Europă. În aceste zile analizăm raportul de progres și stadiul pregătirilor pentru FOTE 2027. Mă bucur foarte mult că avem delegați din atât de multe țări. Putem spune că, în aceste zile, Europa a venit la Brașov”, a declarat primarul George Scripcaru.
Delegații analizează stadiul pregătirilor pentru competiție, de la cazarea și transportul participanților până la serviciile medicale, acreditare, securitate, operațiunile media și programul ceremoniilor.
Ana Maria Brânză: „Și eu am fost junior, am avut un vis și am muncit pentru el”
Peste 1.000 de tineri sportivi sunt așteptați în România pentru FOTE 2027, iar reprezentanții departamentelor implicate în organizare își prezintă în aceste zile responsabilitățile și stadiul pregătirilor.
Fosta campioană olimpică la scrimă Ana Maria Brânză, responsabilă în cadrul Comitetului de Organizare pentru protecția și siguranța sportivilor, a transmis un mesaj tinerilor care se pregătesc pentru competiția de anul viitor.
„Mă voi asigura că toți sportivii care vor participa la acest festival vor avea o experiență cât mai plăcută, dincolo de ceea ce înseamnă competiția în sine”, a declarat fosta campioană olimpică.
Ea i-a îndemnat pe tinerii care vor reprezenta România sau celelalte delegații să se bucure de experiența participării la FOTE.
„Dragilor, și eu am fost junior, am avut un vis și am muncit pentru el în fiecare zi. Pe lângă toată munca pe care o depuneți la antrenamente, vă îndemn să vă bucurați cât mai mult de această experiență”, a adăugat Ana Maria Brânză.
Delegații merg la bazele sportive
Programul Seminarului Șefilor de Misiune continuă cu vizite la bazele sportive din localitățile care vor găzdui competițiile: Brașov, Predeal, Râșnov, Cheile Grădiștei, Sfântu Gheorghe, Târgu Secuiesc și Covasna.
Șefii de misiune vor putea vedea astfel facilitățile în care se vor desfășura întrecerile și antrenamentele înainte de sosirea delegațiilor în România.
FOTE Brașov 2027 se va desfășura în perioada 14–21 februarie 2027 și reprezintă a XVIII-a ediție de iarnă a Festivalului Olimpic al Tineretului European.
Brașovul găzduiește pentru a doua oară FOTE de iarnă
România organizează pentru a doua oară Festivalul Olimpic al Tineretului European de iarnă, după ediția desfășurată tot în zona Brașovului în 2013.
În februarie 2026, organizatorii anunțau că Poiana Brașov va deveni sat olimpic, urmând să găzduiască sportivii și oficialii participanți. Pregătirile vizau și modernizarea infrastructurii sportive necesare desfășurării întrecerilor.
FOTE Brașov 2027 este destinat sportivilor juniori și va cuprinde întreceri de schi alpin, biatlon, schi fond, patinaj artistic, hochei pe gheață, short-track, sărituri cu schiurile, snowboard și schi-alpinism.
Competiția a fost declarată eveniment de interes național, iar organizarea este asigurată de Primăria Brașov și Comitetul Olimpic și Sportiv Român, cu sprijinul autorităților centrale și locale.