„Avem, nu uităm, reforma teritorial-administrativă. Și aici, probabil, nu o să mai spun acum până ea nu va fi votată în Parlament, dar, cumva, eu cred că presupuneți ce o să fie cu anumite centre de sănătate, ce o să fie cu anumite servicii, din cauză că acum se discută foarte mult APL de nivelul 2, vorbim de raioane. Dar va fi mai multă claritate în noiembrie și atunci noi trebuie să ne adaptăm și să pregătim serviciul medical pentru aceste transformări”, a spus ministrul în cadrul Business Breakfast-ului organizat la inaugurarea expoziției „MoldMedizin & MoldDent”.
Gasnaș a anunțat și o reorganizare a serviciilor medicale, cu accent pe concentrarea serviciilor acute în centre regionale și pe schimbarea traseului pacientului.
Vor fi cerate „huburi de excelență
Potrivit lui Gașnaș, noua organizare ar trebui să permită concentrarea resurselor acolo unde există suficiente cadre medicale și infrastructură pentru acordarea unor servicii complexe:
„De aici o să fie logica de concentrare a serviciilor acute regional. Și o să facem hub-uri de excelență în zone mai mari în care noi putem investi și tehnologii, și avem resurse umane, și o să fie clar acest traseu”.
O atenție aparte va fi acordată medicinei primare. Ministrul spune că sistemul trebuie construit în jurul nevoilor pacientului, indiferent dacă serviciile sunt oferite de instituții publice sau private.
„Noi avem din decembrie până la mijlocul lunii iulie să purtăm discuții și să analizăm cu fiecare instituție separat, plus să o facem public, ce servicii nu sunt acoperite și să vedem aceste parteneriate și cu sectorul privat”, a spus Alexandru Gasnaș.
The post Reforma teritorial-administrativă va schimba și sistemul medical appeared first on LOGOPRESS.