Președintele Finlandei, Alexander Stubb, i-a cerut lui Elon Musk să extindă accesul Ucrainei la serviciul Starlink în zonele unde se află instalații rusești de lansare a rachetelor balistice, inclusiv pe teritoriul Rusiei. Declarația a fost făcută într-un interviu pentru Reuters, la New York, în marja Adunării Generale a ONU.
„Îi cer lui Elon Musk să le ofere ucrainenilor posibilitatea de a utiliza Starlink în zonele unde se află instalații de lansare a rachetelor balistice, fie în teritoriile ocupate ale Ucrainei, fie în Rusia, în scopuri strategice, deoarece acest lucru ar salva vieți”, a declarat Stubb.
Președintele finlandez a spus că Ucraina are nevoie, în perspectiva iernii, de trei tipuri principale de sprijin: sisteme de apărare antiaeriană, echipamente pentru producerea energiei și asistență financiară. El a menționat că aliații lucrează la un „pachet de iarnă” pentru Ucraina și că nu vede indicii că războiul s-ar putea încheia înainte de venirea iernii.
Starlink este utilizat în Ucraina din 2022, inclusiv pentru comunicații militare și controlul dronelor. Potrivit Reuters, autoritățile ucrainene consideră că extinderea accesului Starlink în zonele din Rusia unde sunt amplasate lansatoare de rachete ar facilita identificarea și lovirea acestora.
Anterior, președintele ucrainean Volodîmîr Zelenski i-ar fi cerut lui Donald Trump să discute cu Musk despre posibilitatea utilizării Starlink pentru operațiuni împotriva unor ținte militare din Rusia.