Guvernul Giorgiei Meloni a aprobat noi reguli pentru școlile din Italia, care prevăd limitarea la 30% a numărului anumitor elevi fără cetățenie italiană în clasele primare și interzicerea purtării burqa și niqab în instituțiile de învățământ. Măsurile au fost adoptate de Consiliul de Miniștri în data de 24 septembrie.
În școala primară, limita de 30% se aplică elevilor fără cetățenie italiană care nu s-au născut în Italia sau care nu au urmat cel puțin doi ani de grădiniță. În învățământul secundar, regula vizează elevii fără cetățenie italiană care nu au absolvit cu succes cel puțin trei ani în sistemul național de educație.
De asemenea, părinții copiilor care întâmpină dificultăți lingvistice serioase și a căror integrare școlară este afectată pot fi obligați să urmeze cursuri gratuite de limba italiană. Nerespectarea obligației poate fi sancționată cu amenzi cuprinse între 200 și 1 000 de euro.
Decretul interzice participarea la activitățile școlare cu fața acoperită, inclusiv prin purtarea burqa și niqab, cu excepția unor motive medicale sau de securitate. În cazul în care încălcarea este comisă de un minor, amenda se aplică părintelui.
Premierul Giorgia Meloni a declarat că măsurile urmăresc să sprijine integrarea elevilor și să prevină formarea unor „clase-ghetou”.
Noile reguli au fost criticate de reprezentanți ai sindicatelor și ai conducerilor școlilor, iar un jurist specializat în drept constituțional și-a exprimat îndoieli privind compatibilitatea unor prevederi cu Constituția Italiei.