Prioritățile viitorului Guvern în energie: reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă, Mintia, Iernut și primul parc eolian offshore

Siegfried Mureșan a prezentat sâmbătă, în cadrul conferinței de presă dedicate programului de guvernare, principalele proiecte pe care viitorul Executiv intenționează să le continue sau să le accelereze în domeniile energiei, transporturilor și agriculturii.

Reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă, printre prioritățile energetice

În domeniul energiei, Siegfried Mureșan a anunțat că viitorul Guvern va pune accent pe creșterea capacității de producție și pe investițiile menite să consolideze securitatea energetică a României.

Reactoarele 3 și 4 ale Centralei Nucleare de la Cernavodă se numără printre proiectele prioritare, alături de centralele de la Mintia și Iernut. De asemenea, sunt prevăzute investiții în capacități de stocare a energiei în baterii, necesare pentru echilibrarea sistemului pe măsură ce crește producția din surse regenerabile.

Viitorul Guvern își propune, de asemenea, lansarea primei concesiuni pentru dezvoltarea energiei eoliene offshore în Marea Neagră. Aceasta ar permite atribuirea unor perimetre în care să fie dezvoltate viitoare capacități de producere a electricității cu ajutorul turbinelor eoliene instalate în larg.

În transporturi, regula va fi „terminăm ce am început”

În privința infrastructurii de transport, Siegfried Mureșan a anunțat că principiul viitorului Guvern va fi „terminăm ce am început”, cu prioritate pentru proiectele aflate deja în derulare.

„Terminăm ce am început. Niciun contract nu se semnează fără sursă de finanțare”, a declarat Mureșan, explicând că Executivul nu va mai angaja lucrări pentru care banii necesari nu sunt deja asigurați.

El a arătat că diferența dintre valoarea proiectelor depuse și fondurile disponibile este foarte mare: proiectele însumează aproape 490 de miliarde de lei, în timp ce programul european din care ar trebui finanțate are la dispoziție aproximativ 40 de miliarde de lei.

Mecanism pentru despăgubirea fermierilor afectați de secetă

În agricultură, Siegfried Mureșan a anunțat că, din primăvara anului următor, ar urma să funcționeze un mecanism pentru compensarea pierderilor suferite de fermieri din cauza secetei.

„Din primăvara anului 2027 vom avea un mecanism de compensare a pierderilor din secetă, realizat împreună cu Banca Mondială”, a declarat Mureșan.

Programul de guvernare prevede și introducerea etichetei „100% RO” pentru produsele românești, astfel încât acestea să poată fi identificate mai ușor de consumatori.

„Ne axăm pe absorbția tuturor fondurilor europene”

Mureșan a vorbit și despre fondurile europene, anunțând că absorbția banilor disponibili va fi una dintre prioritățile viitorului Executiv.

„În primele săptămâni de mandat, Guvernul pe care noi îl vom forma va încheia negocierile cu Comisia Europeană pentru a absorbi ultimele fonduri care trebuie să vină din Planul Național de Redresare și Reziliență”, a declarat Siegfried Mureșan.

El a precizat că, odată încheiat PNRR, Guvernul se va concentra pe absorbția fondurilor europene care sunt disponibile României până în 2027.

Publicat
Din categoria Politic