Fragmente ale unui aparat de zbor fără pilot la bord au fost depistate sâmbătă seara în extravilanul localității Volintiri, raionul Ștefan Vodă. Oamenii legii au intervenit după ce au fost sesizați de locuitorii din zonă, transmite IPN.
Potrivit Poliției de Frontieră, incidentul a fost înregistrat în jurul orei 20:25. Fragmentele aparatului de zbor au fost găsite la sol, iar zona a fost imediat securizată, fiind întreprinse măsurile necesare pentru stabilirea tuturor circumstanțelor incidentului.
Autoritățile le recomandă cetățenilor să nu se apropie și să nu atingă eventualele resturi de aparate de zbor, muniții sau alte obiecte necunoscute. În cazul în care depistează astfel de obiecte, oamenii sunt îndemnați să se îndepărteze și să anunțe imediat autoritățile, apelând Serviciul unic 112.
The post Fragmente ale unui aparat de zbor fără pilot, găsite lângă satul Volintiri appeared first on ipn.md.