Ministrul apărării din Kazahstan, Dauren Kosanov, a fost demis la câteva zile după moartea a 14 militari în timpul unor exerciții desfășurate în Marea Caspică. Decretul privind eliberarea sa din funcție a fost semnat de președintele Kassym-Jomart Tokayev, însă administrația prezidențială nu a precizat motivul demiterii, transmite IPN.
Potrivit Ministerului Apărării din Kazahstan, militarii participau la o misiune de instruire când condițiile meteorologice s-au deteriorat brusc. Aceștia coborau de pe nava militară „Kaisar”, într-o zonă cu o adâncime de aproximativ un metru, când au fost luați de valuri și duși în larg.
În urma tragediei a fost deschis un dosar penal pentru neglijență în serviciu cu urmări grave și încălcarea regulilor de navigație. Cinci responsabili din structurile militare au fost reținuți, iar autoritățile au format o comisie guvernamentală pentru investigarea circumstanțelor incidentului. Pe 25 septembrie, în Kazahstan a fost declarată zi de doliu național.
Cu o zi înainte de demitere, Dauren Kosanov a vizitat familiile militarilor decedați și a declarat că Ministerul Apărării le va acorda sprijinul necesar. El ocupa funcția de ministru din iunie 2025 și fusese reconfirmat în funcție pe 3 septembrie, după formarea noului Guvern.
The post Ministrul apărării din Kazahstan, demis după moartea celor 14 militari în Marea Caspică appeared first on ipn.md.