Rusia lui Putin, principala amenințare pentru britanici. Ministrul Apărării avertizează: risc de război

Ministrul britanic al Apărării, Wes Streeting, consideră că Rusia și președintele Vladimir Putin reprezintă cea mai mare amenințare la adresa securității Regatului Unit și avertizează că Marea Britanie se confruntă cu cel mai mare risc de război din timpul vieții sale, scrie adevărul.ro.

Declarațiile au fost făcute înaintea conferinței Partidului Laburist, care începe duminică, 27 septembrie la Liverpool, pe fondul planurilor Londrei de a majora semnificativ cheltuielile pentru apărare, în contextul în care securitatea și capacitatea de apărare ocupă un loc tot mai important în discursul autorităților britanice.

„Fără nicio urmă de îndoială, cea mai mare amenințare la adresa Marii Britanii o reprezintă Rusia și președintele Putin”, a declarat Streeting pentru „The Sun on Sunday”, notează Agerpres.

Ministrul britanic și-a argumentat poziția prin războiul aflat în desfășurare pe continentul european și „ambițiile imperialiste” ale lui Vladimir Putin. În opinia sa, Rusia testează în mod constant capacitățile de apărare ale Marii Britanii și NATO, dar și soliditatea alianțelor occidentale.

„Avem un război pe continentul nostru. Avem un președinte rus cu ambiții imperialiste, care pune constant la încercare capacitățile de apărare ale Marii Britanii și ale NATO, precum și soliditatea alianțelor noastre. Prin urmare, realitatea care ne dă de gândit este că ne confruntăm cu un risc de război mai mare decât oricând în timpul vieții mele”, a spus Wes Streeting.

Tocmai această ameninţare stă și la baza deciziei guvernului britanic de a majora cheltuielile pentru apărare, a mai explicat Wes Streeting, care aminteşte că această ultimă majorare a bugetului pentru armată este „cea mai mare creștere susținută a cheltuielilor pentru apărare de la sfârșitul Războiului Rece”.

El s-a declarat încrezător că Marea Britanie dispune în prezent de resursele necesare pentru a-și proteja securitatea, însă a avertizat că această capacitate ar putea fi afectată dacă sistemele de apărare ar „stagna” timp de cinci ani.

„Forța generează capacitate de descurajare, iar aceasta reduce considerabil probabilitatea de a ajunge într-o situație pe care nu ne-o dorim: aceea de a fi în război cu Rusia sau, de altfel, cu oricine altcineva”, a afirmat ministrul britanic.

Incident în apropierea RAF Fairford

Pe fondul acestor preocupări legate de securitatea Regatului Unit, autoritățile britanice au intervenit duminică, 27 septembrie, în localitatea Whelford, aflată în apropierea bazei aeriene RAF Fairford, într-un incident care nu are legătură cu Rudia, ci cu conflictul din Orientul Mijlociu.

Mai mulți bărbați au fost reținuți sub suspiciunea unor infracțiuni prevăzute de legislația britanică privind explozibilii, iar poliția a instituit un perimetru de securitate și a evacuat mai multe locuințe din zonă.

Baza aeriană se află în apropierea localității Whelford și este utilizată și de armata Statelor Unite. Polițiștii și serviciile specializate au desfășurat procedurile de urgență prevăzute pentru astfel de situații, în timp ce ancheta privind materialele descoperite continuă.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Rusia lui Putin, principala amenințare pentru britanici. Ministrul Apărării avertizează: risc de război apare prima dată în Realitatea.md.