Trei medalii pentru Republica Moldova la Mondialele U-20 de lupte pe plajă. Lista învingătorilor

Republica Moldova a obținut trei medalii la Campionatul Mondial U-20 de lupte pe plajă, desfășurat la Katerini, Grecia. Sportivii moldoveni au cucerit două medalii de aur și una de bronz.

Cele mai bune rezultate au fost înregistrate la categoria de greutate de până la 70 kg. În concursul masculin, Ionuț Triboi a devenit campion mondial și a cucerit medalia de aur.

La aceeași categorie de greutate, în concursul feminin, Alexandra Moisei a devenit campioană mondială, urcând pe cea mai înaltă treaptă a podiumului.

Cea de-a treia medalie pentru Republica Moldova a fost obținută de Mihaela Bîlcos, discipolă a Liceului Republican cu Profil Sportiv. Sportiva a cucerit medalia de bronz la categoria de până la 50 kg.

În urma acestor rezultate, Republica Moldova s-a clasat pe locul III în clasamentul pe națiuni.

Participarea lotului național la Campionatul Mondial U-20 de lupte pe plajă a fost susținută financiar de Ministerul Educației și Cercetării.