VIDEO Alexandr Berlinschii acuză Energocom că face profit din contul tarifelor mari. Peste 1,2 miliarde de lei în doi ani

Energocom a obținut în ultimii doi ani profituri nete cumulate de peste 1,2 miliarde de lei, în timp ce consumatorilor li se propune un nou tarif majorat la gaz. Deputatul fracțiunii parlamentare „Partidul Nostru”, Alexandr Berlinschii, a cerut explicații privind modul în care sunt gestionate aceste resurse și demisia conducerii companiei.

Declarațiile au fost făcute în cadrul protestului organizat în fața sediului ANRE împotriva scumpirii gazelor naturale.

„Când a venit PAS-ul la guvernare spunea că trebuie să avem o agenție independentă care să procure gazele, ca să scăpăm de asuprire. Iată, au creat Energocom-ul, care în anii 2024–2025 a avut un profit net de peste un miliard de lei. Ce au făcut ei cu banii respectivi? Care este efectul lor?”, a declarat Alexandr Berlinschii.

Potrivit datelor Agenției Proprietății Publice prezentate în material, Energocom a înregistrat în 2024 un profit net de aproximativ 793,2 milioane de lei, iar în 2025 – de peste 400 de milioane de lei. Astfel, profitul net cumulat pentru cei doi ani depășește 1,2 miliarde de lei.

Berlinschii a criticat și cheltuielile pentru conducerea companiei și a cerut demisia șefului Energocom, acuzând managementul întreprinderii de incapacitatea de a obține rezultate care să se reflecte în prețurile achitate de consumatori.

„De aceea, noi astăzi am cerut demisia șefului de la Energocom pentru incompetența și incapacitatea sa de a gestiona această întreprindere”, a declarat deputatul.

Totodată, Alexandr Berlinschii a cerut ANRE să facă publice mai multe informații despre achizițiile de gaze și intermediarii implicați.

Potrivit deputatului, pe piața din Republica Moldova activează 37 de agenți economici care livrează gaze naturale. El solicită autorității de reglementare să prezinte informații privind prețurile de achiziție și intermediarii implicați.

„Cerem de la ANRE să ne informeze care este prețul de achiziție, ce intermediari au, pentru a scoate la iveală acele «căpușe» care le au lângă Energocom. De aceea – demisia!”, a declarat Alexandr Berlinschii.