Suporterul echipei locale, un bărbat de 47 de ani a intrat pe teren la finalul meciului și a lovit un jucător al echipei adverse în zona gâtului.
„Din probatoriul administrat a reieșit faptul că, la data de 27 septembrie 2026, în jurul orei 12:45, la finalul unui meci de fotbal disputat în comuna Măldărești, bărbatul ar fi pătruns pe terenul de joc și ar fi lovit în zona gâtului un jucător al echipei adverse, în vârstă de 23 de ani”, potrivit IPJ Vâlcea.
Tânărul jucător, cu vârsta de 23 de ani a abut nevoie de îngrijiri medicale și ulterior a fost dus la spital pentru investigații suplimentare.
Suporterul a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe. Acesta a fost introdus în centrul de Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Vâlcea, iar cercetările continuă.
În cauză a fost întocmit dosar penal, cercetările fiind efectuate de polițiști, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Horezu.
Potrivit Arena Vâlceană, meciul din Liga a 6-a disputat, duminică, între Progresul și Viitorul Bujoreni a fost întrerupt după incident. Tânărul jucător a fost lovit cu antebrațul în zona gâtului și i s-a făcut rău. Ulterior, un alt suporter s-a îndreptat spre arbitru și a încercat să-l lovească, iar un jucător al echipei gazdelor i-ar fi băgat mâna în gât. Incidentele au fost filmate iar echipa oaspete va prezenta dovezile la Comisia de Disciplină a Asociației județene de Fotbal.