
Mișcarea civică „Construim Încredere” a transmis astăzi, 28 septembrie 2026, trei demersuri oficiale Președintei Republicii Moldova, Prim-ministrului și Președintelui Parlamentului prin care cere explicații și măsuri concrete în legătură cu majorările succesive ale tarifelor la gaze și la energia termică.
Demersurile au fost transmise în ziua în care ANRE a decis o nouă majorare la gaz de la 20,30 la 26,13 lei/m³. Este a doua scumpire în mai puțin de o lună. Și căldură s- scumpit pentru locuitorii capitalei de la 2.020 la 3.277 lei/Gcal. Schema de compensații pentru această iarnă nu este încă aprobată, iar aproape o treime din populație trăiește în sărăcie absolută.
Mișcarea pleacă de la o constatare simplă: ANRE aplică o metodologie, dar deciziile care fac prețul mai mare sau mai mic se iau în altă parte. Strategia de achiziție a Energocom, taxele pe energie, compensațiile și negocierile internaționale țin de Guvern, Parlament și Președinție. „Independența autorității de reglementare nu vă exonerează de răspunderea pentru propriile decizii, pentru lipsa de acțiune sau pentru protecția socială insuficientă”, se arată în demersuri.
Către Președintă: cu cine s-a negociat și ce s-a obținut?
• Ce discuții și negocieri a purtat Președinta în ultimul an pentru contracte de gaz pe termen lung: cu cine, când și cu ce rezultat.
• Dacă s-a negociat și stabilitatea prețului, nu doar volumele. Guvernul a anunțat că gazul din Neptun Deep va fi livrat „la prețul pieței, cu un discount”.
• Ce sprijin a cerut Moldova Uniunii Europene pentru consumatorii vulnerabili în această iarnă.
• Ca legile politicii fiscale 2027 care cresc povara energetică să fie trimise Parlamentului spre reexaminare, în baza art. 93 din Constituție.
Către Guvern: cât câștigă bugetul și unde e profitul Energocom?
• Cât TVA în plus va încasa bugetul din scumpirea gazului și a căldurii în această iarnă.
• Care este profitul Energocom și de ce nu a fost folosit pentru a reduce impactul majorărilor.
• Ce parte din gaz e cumpărată la preț fix și ce parte la prețul bursei.
• Cu cât crește concret factura lunară pentru un consum de 50, 100, 150 și 200 m³.
• Anularea TVA de 8% la gaz pentru populație pe durata sezonului rece.
• Renunțarea la majorările de TVA și accize la energie și combustibil planificate din ianuarie 2027.
• Aprobarea schemei de compensații până la 15 octombrie.
Către Parlament: controlul pe care nu l-a exercitat
• Audierea, până la 15 octombrie, a miniștrilor Muncii și Finanțelor despre schema de compensații.
• Bani suficienți în buget, astfel încât partea din factură plătită de familiile vulnerabile să nu crească față de iarna trecută.
• Garanția că verificările mai stricte nu vor lăsa fără compensații vârstnicii, persoanele cu dizabilități și oamenii de la sate.
• Compensații direct în factură, fără ca oamenii să depună din nou acte pe care statul le are deja.
• Examinarea cu prioritate a anulării temporare a TVA la gaz și căldură.
Mișcarea va publica atât demersurile, cât și răspunsurile primite sau lipsa lor, după expirarea termenului legal de 30 de zile.
„Funcția publică obligă la răspundere, cu atât mai mult atunci când este în joc capacitatea moldovenilor de a-și asigura traiul”, se încheie demersurile.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul Cu cine s-a negociat gaz pe termen lung? ”Construim Încredere”, mesaj către instituțiile statului apare prima dată în Realitatea.md.