Discuțiile au vizat oportunitățile de investiții și dezvoltarea activității SITA în Republica Moldova.
Premierul a invitat compania să analizeze posibilitatea localizării în țara noastră a unor echipe și servicii tehnice, inclusiv prin valorificarea avantajelor oferite de Moldova IT Park.
Vasile Tofan a subliniat disponibilitatea specialiștilor calificați din Moldova, regimul fiscal favorabil și oportunitățile oferite de sectorul IT.
În cadrul întrevederii a fost discutată și posibilitatea dezvoltării în Republica Moldova a unor soluții în domeniul securității cibernetice, al managementului automatizat al frontierelor și al digitalizării serviciilor aeroportuare.
Reprezentanții SITA au menționat că sunt disponibili să evalueze oportunitățile de dezvoltare pe termen lung în Republica Moldova, inclusiv integrarea țării în sisteme tehnice internaționale.
SITA este unul dintre principalii furnizori globali de tehnologii și comunicații pentru industria transportului aerian. Compania a fost fondată în 1949 și deservește în prezent peste 150 de companii aeriene și aeroporturi. SITA are aproximativ 6.000 de angajați și furnizează servicii IT și logistice pentru industria transportului.
Compania colaborează cu aproximativ 70 de guverne, inclusiv în domeniul managementului frontierelor.
The post O companie IT importantă din industria aviatică ia în considerare extinderea afacerilor în Republica Moldova appeared first on LOGOPRESS.