Cetățean moldovean, reținut la frontiera României. Detalii

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 33 de ani, a fost reținut la Punctul de Trecere a Frontierei Albița, după ce polițiștii de frontieră români au constatat că acesta era căutat de autoritățile din Germania.

Cazul a avut loc în noaptea de 28 septembrie, în jurul orei 00:05. Moldoveanul s-a prezentat la control pentru a intra în România, fiind pasager într-un autoturism.

În timpul verificărilor, polițiștii au stabilit că pe numele bărbatului fusese emisă o alertă pentru punerea în aplicare a unui mandat de arestare emis de autoritățile germane.

Potrivit Poliției de Frontieră Române, bărbatul este cercetat în Germania pentru infracțiuni contra patrimoniului, fiind vorba despre furt.

Moldoveanul a fost predat unei echipe operative din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui pentru aplicarea măsurilor legale.