Mărfuri nedeclarate de circa 410 mii de lei au fost depistate la vama Leușeni

Ofițerii Echipelor mobile ale Serviciului Vamal, în comun cu funcționarii postului vamal Leușeni, au documentat două cazuri de nedeclarare a mărfurilor transportate, în valoare estimativă de circa 410 000 de lei.

În primul caz, într-un autocar de model Setra, care se deplasa pe sensul de intrare în țară, au fost depistate fungicide, anvelope, sisteme de irigare și articole de încălțăminte în cantități comerciale. Mărfurile, estimate la aproximativ 290 000 de lei, nu au fost declarate în cadrul controlului vamal. Pe caz este documentat șoferul, un cetățean moldovean de 39 de ani.

În cel de-al doilea caz, funcționarii vamali au verificat un automobil Dacia Logan, condus de un cetățean moldovean de 37 de ani. Deși șoferul a ales culoarul verde de control „nimic de declarat”, printre bagaje a fost depistat un utilaj profesional pentru debitarea țevilor, estimat la circa 120 000 de lei, care nu fusese declarat.

Bunurile au fost ridicate și urmează să fie supuse verificărilor pentru stabilirea exactă a valorii. Persoanele documentate riscă sancțiuni în conformitate cu prevederile art. 287 alin. (10) din Codul contravențional al Republicii Moldova.