Peste 147 mii de moldoveni au beneficiat de medicamente compensate în luna august

Peste 147 000 de cetățeni au beneficiat, în luna august, de medicamente și dispozitive medicale compensate prescrise prin sistemul informațional automatizat „eRețeta”. Pentru acestea, Compania Națională de Asigurări în Medicină (CNAM) a transferat farmaciilor contractate peste 103 milioane de lei, cu 5,3 milioane de lei mai mult decât în aceeași perioadă a anului trecut.

Din suma totală, peste 95,7 milioane de lei au fost achitate pentru medicamente compensate. Costul mediu al medicamentelor și dispozitivelor medicale compensate a constituit aproximativ 701 lei per beneficiar.

Cea mai mare parte a banilor, circa 46,3 milioane de lei, a fost alocată pentru tratamentul bolilor aparatului circulator, de care au beneficiat peste 107 000 de pacienți.

Alte aproximativ 35 de milioane de lei au fost direcționate pentru preparatele destinate tratamentului bolilor endocrine, de nutriție și metabolism. Acestea au fost utilizate de circa 66 000 de persoane.

În același timp, peste 17 500 de persoane au beneficiat de dispozitive medicale compensate, pentru care au fost alocate peste 7,4 milioane de lei.

Rețeta electronică poate fi prescrisă de orice medic, inclusiv de cei din unitățile de primiri urgențe, precum și de medicii care oferă servicii de îngrijiri comunitare sau paliative la domiciliu.

Medicamentele și dispozitivele medicale compensate pot fi ridicate din farmacie doar în baza buletinului de identitate, fără prezentarea unei rețete pe suport de hârtie. O rețetă electronică poate fi valorificată în una sau mai multe vizite la farmacie, în funcție de necesitățile beneficiarului.