Autoritățile estoniene acuză serviciile de informații ruse că ar fi comandat incendierea, în luna august, a sediului companiei Milrem Robotics, producător de vehicule terestre fără pilot și furnizor de echipamente pentru Ucraina.
Premierul estonian Kristen Michal a declarat că acuzațiile se bazează pe informațiile Serviciului de Securitate Internă al Estoniei (KAPO). Tallinn nu a prezentat public dovezile, invocând caracterul secret al informațiilor furnizate de serviciile de securitate. Kremlinul a respins acuzațiile și le-a calificat drept nefondate.
Potrivit autorităților estoniene, incendiul face parte dintr-o serie de acte de sabotaj pe care mai multe state europene le leagă de Rusia. În acest caz, trei suspecți au fost identificați și reținuți în Letonia. Autoritățile analizează în prezent extrădarea acestora către Estonia.
Separat, premierul Poloniei, Donald Tusk, a declarat că atacurile ruse asupra regiunilor vestice ale Ucrainei, în apropierea frontierei poloneze, au devenit aproape constante, ceea ce determină armata poloneză să ridice în mod regulat avioane de luptă.
Tusk a avertizat anterior că toamna și iarna următoare ar putea fi perioade deosebit de tensionate. În acest context, autoritățile poloneze au consolidat apărarea antiaeriană și infrastructura militară din apropierea punctelor de trecere a frontierei cu Ucraina.