Suspiciune de vânătoare ilicită la Rezina: Armă încărcată și dispozitiv cu termoviziune, găsite lângă un Mercedes

Polițiștii din Rezina documentează un caz de suspiciune de vânătoare ilicită, după ce au depistat o armă de vânătoare încărcată și un dispozitiv optic cu termoviziune în extravilanul satului Horodiște.

Incidentul a avut loc aseară, aproape de miezul nopții. Polițiștii au oprit pentru verificări un Mercedes în care se aflau trei bărbați. La câțiva metri de automobil a fost găsită o armă de vânătoare încărcată cu patru cartușe. Unul dintre bărbați a declarat că arma îi aparține. În mașină a fost depistat și un dispozitiv optic cu termoviziune.

Verificările au arătat că arma nu este înregistrată în Registrul de Stat al Armelor, iar bărbatul nu deține acte care să-i confirme dreptul de a o deține.

Totodată, polițiștii au stabilit că persoanele vizate dețin și alte arme de vânătoare în baza unor permise valabile. Acestea au fost ridicate și depozitate până la luarea unei decizii conform legii.

Doi dintre cei trei bărbați sunt membri ai Societății Vânătorilor și Pescarilor din Moldova.

Poliția continuă documentarea cazului pentru a stabili toate circumstanțele și rolul fiecărei persoane implicate.