Controlorii de trafic aerian din Italia, în grevă națională miercuri, pentru patru ore

Zborurile spre și dinspre Italia ar putea fi perturbate miercuri, între orele locale 13:00 și 17:00, din cauza grevei naționale a controlorilor de trafic aerian. Protestul va afecta activitatea pe toate cele 33 de aeroporturi din Italia, transmite IPN.

Potrivit The Sun, cursele aeriene programate între orele locale 07:00 și 10:00, precum și între 18:00 și 21:00 se vor desfășura după orarul obișnuit, deoarece legislația italiană interzice în mod expres perturbarea activității în aceste intervale orare. De asemenea, anumite zboruri de legătură între Italia continentală și insulele sale trebuie să fie asigurate în regim normal.

Pasagerii sunt atenționați să verifice statutul zborului la compania aeriană sau să își reprogrameze călătoria într-unul dintre intervalele garantate prin lege. În cazul anulării zborului, aceștia pot solicita redirecționarea sau rambursarea biletului. Totuși, întrucât greva controlorilor este considerată, de regulă, independentă de voința companiei aeriene, dreptul la compensații poate fi limitat. Operatorii aerieni sunt obligați să ofere în continuare asistență, inclusiv mese și, dacă este necesar, cazare.

Potrivit organizației sindicale Uiltrasporti, protestul are loc pe fondul mai multor revendicări nesoluționate. Printre acestea se numără lipsa de personal, problemele privind organizarea turelor și întârzierile în efectuarea investițiilor în infrastructură.

Un alt protest al controlorilor de trafic aerian din Italia este programat pentru 16 octombrie. Acesta va dura 24 de ore și va afecta și angajați ai companiei aeriene low-cost easyJet.

The post Controlorii de trafic aerian din Italia, în grevă națională miercuri, pentru patru ore appeared first on ipn.md.