VIDEO Imagini dramatice: Cercetătorul care a scăpat din flăcările Academiei din Kiev, ca „Spider-Man”

Ihor Malcevski, în vârstă de 69 de ani, se afla în sediul Academiei Naționale de Științe a Ucrainei, luni, 28 septembrie, când clădirea istorică a fost lovită de o dronă a forțelor ruse, transmite hotnews.ro.

În atacul de luni de la Academia de Științe din Kiev a murit o persoană și au fost rănite alte trei, potrivit autorităților locale. În proximitatea clădirii construite în secolul al XIX-lea se află ambasada Germaniei, Opera Națională, Catedrala Sfântul Vladimir și o serie de clădiri guvernamentale, a scris The Guardian.

Malcevski, director adjunct al unui departament în cadrul instituției, privea de la fereastra biroului său situat la etajul 3, în timp ce fumul negru și dens ieșea din clădire.

„Gândurile mele se îndreptau spre un singur lucru: cum să mă salvez din această situație”, a povestit el, luni, pentru Reuters.

Frica de înălțime nu l-a împiedicat să iasă pe fereastră și să se cațere pe o cornișă de pe fațada imobilului, pentru a scăpa de fumul și flăcările din interior.

„În primele secunde nu înțelegi – apoi mintea se pune în funcțiune și începe să analizeze ce s-a întâmplat”, a mai spus bărbatul în interviul acordat din locuința pe care o are în afara Kievului.

În cele din urmă, Malcevski a coborât pe o scară pe care o sprijiniseră salvatorii de clădire.

Comparat în glumă de nepoți cu „Spider-Man” după ce a ieșit pe fereastră

La fața locului s-au deplasat și membrii familiei sale, pe care Malcevski i-a sunat la scurt timp după ce a fost salvat.

Omul de știință este căsătorit și are doi copii adulți și șapte nepoți.

Malcevski, pe care nepoții l-au comparat în glumă cu „Spider-Man” după ce au văzut imaginile pe YouTube, a spus că Ucraina ar trebui să continue lupta pentru a slăbi Rusia, în ciuda încercărilor de relansare a negocierilor de pace susținute de SUA.

Un oficial american a declarat marți că emisarul președintelui rus Vladimir Putin, Kirill Dmitriev, a purtat discuții „constructive” cu omologii săi americani.

„Este un exercițiu fără sens”, consideră Malcevski.

[bzplayer mp4=” https://cloud.realitatea.group/video/realitatea.md/academia-de-stiinte-kiev-barbat-salvat.mp4″ muted=”false” thumbnails=”true”]

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul VIDEO Imagini dramatice: Cercetătorul care a scăpat din flăcările Academiei din Kiev, ca „Spider-Man” apare prima dată în Realitatea.md.