
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, condamnă atacurile Rusiei asupra Ucrainei și cere oprirea lor imediată, după ce o dronă a explodat în dimineața zilei de miercuri, 30 septembrie, lângă satul Hîrbovăț, raionul Anenii Noi.
„În această dimineață, spațiul nostru aerian a fost survolat ilegal, din nou, de o dronă, din cauza atacurilor rusești asupra Ucrainei. Potrivit datelor oficiale, obiectul a trecut deasupra Tighinei, iar la contact cu solul a explodat în preajma satului Hârbovăț, raionul Anenii Noi”, a transmis președintele Parlamentului.
Oficialul spune că nu sunt victime, iar zona a fost izolată. „Din fericire, nu au fost raportate victime, iar zona a fost izolată. Toate serviciile statului sunt la fața locului și examinează incidentul”, a precizat Grosu.
„Condamnăm hotărât atacurile Rusiei asupra Ucrainei și cerem oprirea imediată a acestora și o pace justă pentru Ucraina. Rusia trebuie și va răspunde pentru crimele sale de război”, a adăugat Igor Grosu.
Președintele Parlamentului a transmis și un mesaj către cetățeni:
„Dragi cetățeni, dacă ați auzit zgomote specifice dronelor sau explozii în apropiere și simțiți un risc imediat, apelați la 112 și adăpostiți-vă într-un spațiu sigur, în interiorul locuințelor, și urmăriți exclusiv informațiile transmise de autorități.”
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
O dronă a survolat spațiul aerian al Republicii Moldova în această dimineață, în jurul orei 05:43, și s-a prăbușit în extravilanul satului Hîrbovăț, raionul Anenii Noi, unde a explodat.
Dronă survolată și prăbușită în raionul Anenii Noi. A explodat în apropierea satului Hîrbovăț
Articolul Igor Grosu, după ce o dronă a explodat la Anenii Noi: „Rusia va răspunde pentru crimele sale de război” apare prima dată în Realitatea.md.