O altercație între piloți a declanșat o alertă de deturnare la bordul unui avion de pe cursa Dubai-Tel Aviv

Un avion de pe cursa Dubai-Tel Aviv, cu 174 de pasageri la bord, a aterizat de urgență miercuri dimineața în Arabia Saudită, după ce o altercație între piloți a declanșat un cod de alertă utilizat în cazul deturnării, relatează publicația Yedioth Ahronoth, citată de IPN.

Potrivit presei israeliene, aeronava aparține companiei Flydubai. Aceasta a decolat din Dubai la ora locală 7:05 și urma să ajungă pe aeroportul Ben Gurion din Tel Aviv în jurul orei 9:30.

La aproximativ 90 de minute de la decolare, după ce a intrat în spațiul aerian al Iordaniei, avionul a transmis codul 7700, semnalul pentru o urgență generală, iar ulterior codul 7500, utilizat, de regulă, în cazul unei deturnări. În același timp, aeronava și-a schimbat direcția, a revenit deasupra Arabiei Saudite și a continuat să zboare la altitudine joasă.

În acest context, Israelul a ridicat în aer avioane de vânătoare. Potrivit unui oficial din domeniul securității, nu existau dovezi privind o deturnare, însă autoritățile nu reușeau să ia legătura cu pilotul. Prim-ministrul israelian, Benjamin Netanyahu, și ministrul apărării, Israel Katz, au convocat o consultare de securitate de urgență, iar poliția a înființat un centru de comandă comun cu alte agenții. De asemenea, spațiul aerian al Israelului a fost închis temporar, ceea ce a dus la întârzierea unor curse programate pentru aterizare și decolare pe aeroportul Ben Gurion.

Între timp, directorul general al Flydubai a anunțat că operatorul aerian trimite o altă aeronavă în Arabia Saudită pentru a prelua cei 174 de pasageri și a-i transporta spre Israel.

The post O altercație între piloți a declanșat o alertă de deturnare la bordul unui avion de pe cursa Dubai-Tel Aviv appeared first on ipn.md.