MAE condamnă încălcarea spațiului aerian al Republicii Moldova după explozia dronei la Hîrbovăț

Ministerul Afacerilor Externe condamnă încălcarea spațiului aerian al Republicii Moldova de către drona care a căzut și a explodat în extravilanul satului Hîrbovăț, raionul Anenii Noi.

Potrivit MAE, incidentul s-a produs în contextul atacurilor masive desfășurate de Federația Rusă asupra Ucrainei.

„Incidentul constituie o încălcare gravă a suveranității și securității Republicii Moldova și creează riscuri directe pentru cetățenii noștri”, a transmis Ministerul.

MAE califică asemenea incidente drept inacceptabile și susține că acestea demonstrează riscurile generate pentru Republica Moldova de războiul din Ucraina.

„Astfel de incidente sunt inacceptabile și reconfirmă faptul că războiul de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei generează riscuri tot mai concrete pentru Republica Moldova și securitatea întregii regiuni”, se arată în declarația Ministerului Afacerilor Externe.