Agenția Proprietății Publice stabilește prețul maxim de achiziție a gazelor. Răspunsul, smuls cu cleștele din șeful Energocom de către Elena Grițco, deputat Partidul Nostru, în cadrul unei emisiuni de la Radio Moldova.
Deputata Partidului Nostru Elena Grițco i-a cerut șefului Energocom, Eugeniu Buzatu, să explice clar cine stabilește prețul maxim pentru procurarea gazelor naturale.
„Cine stabilește acest preț maxim? Pentru că, mai întâi de toate, se stabilește prețul maxim și abia apoi se purcede la etapa de oferte”, a întrebat Elena Grițco.
Eugeniu Buzatu a răspuns: „Fondatorul”.
Deputata a insistat să afle concret despre ce instituție este vorba.
„APP-ul?!”, a întrebat Grițco.
„Fondatorul”, a repetat șeful Energocom.
„Cine e fondatorul? Care este denumirea acestui fondator?”, a continuat deputata.
Buzatu a evitat să pronunțe direct denumirea instituției, răspunzând: „Păi, dumneavoastră ați spus-o”.
„Da, spuneți dumneavoastră. Ce, nu știți cum se pronunță cuvântul APP – Agenția Proprietății Publice?”, a replicat Elena Grițco.
Șeful Energocom a precizat ulterior că rolul fondatorului este prevăzut în contractul public. Elena Grițco a explicat însă că întrebările sale urmăresc să clarifice pentru cetățeni mecanismul prin care este stabilit prețul.
„Eu vreau să știu rolul APP-ului în stabilirea prețului la procurarea gazelor naturale. Eu vorbesc acum pentru oamenii și din Briceni, și din Basarabeasca, și din Găgăuzia, ca să înțeleagă informația respectivă. Ei n-au timp să citească contractul”, a declarat deputata Partidului Nostru. Amintim că, ANRE a aprobat recent majorarea prețului reglementat la gazele naturale. Începând cu 1 octombrie, consumatorii casnici vor achita 26,14 lei pentru un metru cub de gaze, cu TVA, cu 5,84 lei mai mult decât anterior.