Deputata Partidului Nostru Elena Grițco susține că a fost amenințată de directorul Energocom, Eugeniu Buzatu, după o emisiune de la Radio Moldova și anunță că se va adresa Procuraturii Generale. Afirmațiile îi aparțin deputatei, iar în declarația sa nu este prezentată și poziția lui Buzatu.
„Astăzi, după emisiunea de la Radio Moldova, directorul Energocom, Eugeniu Buzatu, m-a amenințat public că ‘voi avea probleme’. A făcut-o agresiv, în fața realizatoarei emisiunii și a altor doi invitați, care au rămas șocați și pot confirma cele întâmplate”, a declarat Elena Grițco.
Deputata spune că va cere Procuraturii să examineze cele întâmplate.
„Un șef de instituție care amenință o deputată în loc să dea explicații își arată singur slăbiciunea. Nu las lucrurile așa: cer Procuraturii să stabilească natura acestor amenințări și să tragă la răspundere persoanele vinovate, conform legii”, a declarat Grițco.
Ea a amintit că este membră a Partidului Nostru din 2014 și susține că a mai fost amenințată și în trecut.
„Sunt în Partidul Nostru din 2014. Am fost amenințată sub guvernarea Filat, apoi sub regimul Plahotniuc. Astăzi mă amenință un funcționar cu salariu de peste 100 de mii de lei pe lună. Dacă își permite să vorbească astfel cu o deputată, mă întreb cum se comportă cu oamenii obișnuiți”, a spus Elena Grițco.
În final, deputata i s-a adresat direct directorului Energocom.
„Domnule Buzatu, nu mă speriați și nu mă opriți. Amenințările voastre doar mă conving că întrebările mele sunt îndreptățite. Veți eșua, la fel cum au eșuat cei care au încercat înaintea voastră!”, a declarat Elena Grițco.
Până la această oră, șeful Energocom nu a reacționat public la acuzații.