Oficiul va gestiona proiecte majore de infrastructură, inclusiv construcția spitalelor regionale din Bălți și Cahul, precum și proiectele care urmează să fie realizate în cadrul Planului de creștere pentru Republica Moldova. Concentrarea specialiștilor și a capacităților de implementare într-o singură structură va permite o mai bună coordonare a proiectelor și utilizarea mai eficientă a finanțărilor disponibile.
De menționat că instituția nu este creată de la zero. Oficiul va fi constituit prin reorganizarea mai multor Unități de Implementare a Proiectului.
„Unele state au accelerat mult implementarea proiectelor prin a crea o astfel de structură centralizată – Muntenegru, de exemplu. Vom consolida unitățile de implementare deja existente, deci asta nu înseamnă costuri mai multe, ci dimpotrivă – am putea salva costuri prin a avea o unitate și nu 12 unități”, a declarat Premierul Vasile Tofan.
În prezent, proiectele strategice sunt gestionate de entități diferite, cu echipe și proceduri separate. Numărul și complexitatea investițiilor care urmează să fie realizate necesită o abordare comună, astfel încât expertiza existentă să fie utilizată pentru mai multe proiecte, iar resursele disponibile să fie gestionate mai eficient.
The post Constituirea „Moldova Proiect” a fost aprobată de Guvern appeared first on LOGOPRESS.