Primul anunț al președintelui României după votul din Parlament. Nicușor Dan își anunță intenția: Ne vedem luni

Președintele Nicușor Dan a făcut anunțul din Cehia. El a spus că a luat act de decizia Parlamentului și i-a mulțumit lui Siegfried Mureșan.

„O să-i mulțumesc lui Siegfried Mureșan că și-a asumat această responsabilitate și a făcut-o în mod serios”, a spus Nicușor Dan.

Președintele a mai anunțat că va face o altă nominalizare de premier după consultările cu partidele politice. Ambele vor fi luni.

„Cred că a fost un pas necesar ca fiecare dintre noi, partide, cetățeni să înțelegem că este nevoie de consens în politică. În aceste condiții voi convoca partidele la Palatul Cotroceni luni pentru consultări, iar luni după amiaza voi nominaliza o propunere de prim-ministru”, a explicat Nicușor Dan adăugând că România își va păstra direcția pro-europeană.

Guvernul Mureșan a căzut la vot

Guvernul propus de liberalul Siegfried Mureșan a fost respins miercuri în Parlament. La votul de învestitură, cabinetul Mureșan nu a primit decât 182 de voturi „pentru”. Practic, propunerea s-a situat cu 51 de voturi sub pragul minim de 233 de voturi necesare pentru a fi învestit. Parlamentarii PSD și AUR au boicotat procedura lipsind din sală sau refuzând să voteze.

Ce face Nicușor Dan la Praga

Președintele României, Nicușor Dan, se află miercuri în capitala Cehiei, Praga. Dan face o vizită oficială, prima a unui președinte român în Cehia în ultimii 17 ani.

Miercuri Nicușor Dan a fost primit de președintele Republicii Cehe, Petr Pavel, la Castelul Praga.

În Cehia, Nicuşor Dan  este însoţit de partenera sa, Mirabela Grădinaru, care are o prezență din ce în ce mai mare la evenimentele oficiale. Președintele român participă în Cehia la mai multe întrevederi cu oficialii cehi în care se discută despre securitate, politică și economie.

Publicat
Din categoria Politic