
De astăzi, 1 octombrie, amenzile contravenționale neachitate vor apărea în certificatul privind lipsa sau existența restanțelor față de buget. Măsura se aplică atât persoanelor fizice, cât și celor juridice. Până acum, amenzile neachitate nu erau incluse în acest document. De astăzi, acestea vor fi înregistrate în sistemul Serviciului Fiscal de Stat și vor fi considerate restanțe față de buget.
De exemplu, dacă o persoană are amenzi neachitate în valoare de 1.500 de lei și nu are alte datorii la stat, în certificatul fiscal va apărea o restanță de 1.500 de lei.
„Spre exemplu, dacă o persoană are mai multe amenzi contravenționale neachitate, în valoare totală de 1 500 de lei, iar aceasta solicită un certificat privind lipsa sau existența restanțelor față de buget: Anterior suma de 1 500 de lei aferentă amenzilor contravenționale neachitate nu era reflectată în certificat. De astăzi: suma amenzilor contravenționale neachitate va fi reflectată în certificatul privind lipsa sau existența restanțelor față de buget”, explică ministra Finanțelor.
Un astfel de certificat poate fi solicitat în mai multe situații, inclusiv pentru anumite tranzacții, licitații, subvenții sau alte proceduri oficiale.
Autoritățile recomandă achitarea amenzilor în termen. Pentru majoritatea contravențiilor, dacă amenda este plătită în primele trei zile lucrătoare de la aducerea la cunoștință a procesului-verbal, poate fi achitată jumătate din suma stabilită.
În cazul în care amenda rămâne neachitată, aceasta poate ajunge la executare silită. Astfel, pot apărea costuri suplimentare, iar banii din conturile debitorului pot fi folosiți pentru achitarea datoriei.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul Ai amenzi neachitate? De astăzi, acestea vor apărea în certificatul privind datoriile de stat. Ce înseamnă asta apare prima dată în Realitatea.md.