Geniștii Armatei Naționale au executat 23 de misiuni de deminare pe teritoriul Republicii Moldova pe parcursul lunii septembrie. În urma intervențiilor au fost depistate și nimicite 31 de obiecte explozive.
Una dintre cele mai periculoase intervenții a avut loc în data de 24 septembrie, în satul Mereni, raionul Anenii Noi, unde a fost descoperită o bombă de aviație de 100 de kilograme. Muniția a fost găsită în gospodăria unui localnic, în timpul lucrărilor pentru instalarea unui apeduct.
La fața locului a intervenit o echipă de geniști din Brigada de Infanterie Motorizată „Ștefan cel Mare”, condusă de sergentul clasa I Roman Onila.
Alte misiuni au fost desfășurate în municipiile Chișinău și Bălți, precum și în raioanele Briceni, Căușeni, Anenii Noi, Ungheni, Fălești, Hîncești, Glodeni, Soroca, Cimișlia, Șoldănești și Leova. Toate obiectele explozive au fost distruse în condiții de securitate la poligon.
De la începutul anului și până în prezent, geniștii Armatei Naționale au executat 108 misiuni de deminare, în cadrul cărora au fost nimicite 232 de obiecte explozive de diferite tipuri și 1 325 de cartușe provenite din perioada celui de-al Doilea Război Mondial.
Militarii recomandă cetățenilor ca, în cazul depistării unui obiect exploziv, să nu îl atingă, să nu îl miște și să nu încerce să îl demonteze. Persoanele care descoperă astfel de obiecte trebuie să anunțe imediat Serviciul 112 sau autoritățile publice locale.
De asemenea, munițiile nu trebuie lovite și nu trebuie aruncate în foc.