Un tronson al Autostrăzii A7 a intrat în reparație. Parapetul de siguranță a fost distrus de numeroasele accidente

Direcția Regională de Drumuri și Poduri Buzău (DRDP) a anunțat joi, că pe Lotul 1 al Autostrăzii A7, Dumbrava–Mizil au lucrări pentru siguranța traficului. Echipele DRDP Buzău desfășoară, în regie proprie, lucrări de înlocuire a parapetului de siguranță marginal și median, deteriorat în urma evenimentelor rutiere. Până în prezent, drumarii au înlocuit peste 100 de bucăți de parapet și au bătut aproximativ 250 de stâlpi pentru parapet.
Potrivit DRDP Buzău intervențiile sunt necesare pentru refacerea elementelor de siguranță rutieră și pentru menținerea unor condiții corespunzătoare de circulație pe acest sector de autostradă.

Lotul 1 al Autostrăzii A7 (Dumbrava – Mizil) a fost dat în folosință la data de 23 decembrie 2024 și are o lungime de 21 de kilometri.

Publicat
Din categoria Politic