Legea care propune înăsprirea sancțiunilor pentru cei care vând lucrări de licență sau de doctorat a fost adoptată miercuri, 30 septembrie, de Senat.
Mai exact, legea permite poliției să investigheze lucrările de licență sau de doctorat ce sunt bănuite a fi cumpărate, fără ca universitățile să sesizeze acest aspect. Sesizările vor putea fi făcute de orice persoană fizică sau juridică.
Ce sancțiuni riscă cei care vând astfel de documente
Amenzile pentru astfel de fapte pot ajunge până la 200.000 de lei. Legea Învățământului superior permite în prezent aplicarea amenzii, dar numai dacă universitatea solicită o anchetă în acest sens.
„Sunt studenți care petrec luni întregi documentându-se, scriind și rescriind lucrarea de licență. E munca lor și e firesc să fie evaluați pentru ea. Nu e drept ca, lângă ei, cineva să prezinte o lucrare cumpărată și să primească o notă pentru munca altcuiva. Când o lucrare se vinde «la cheie» vorbim de fapt despre o fraudă”, a declarat inițiatorul propunerii legislative, deputatul USR Adrian Echert.
Propunerea a trecut de Senat cu 73 de voturi „pentru”, două „împotrivă” și 29 de abțineri și merge acum la vot la Camera Deputaților.