Amenințarea voalată a fost lansată, joi, în cadrul unui discurs susținut de Vladimir Putin la Clubul Valdai.
„Dacă o armă este expusă pe scenă, mai devreme sau mai târziu, va fi folosită”, a spus Vladimir Putin conform traducerii oferite de Clash Report.
El a reluat și ideea conform căreia Rusia va folosi orice armă, inclusiv cea nucleară, dacă va considera că este atacată. În plus, Putin a explicat care a fost rolul scrisorilor adresate NATO și care ar fi conținut alte amenințări nucleare.
„Dacă va avea loc un atac direct asupra Rusiei, asupra Kaliningradului, problema utilizării tuturor armelor pe care le avem va apărea imediat. (…) Nu speriem pe nimeni. Scrisorile adresate NATO nu reprezintă o formă de intimidare; ele sunt un răspuns la încercările de a ne intimida”, a mai spus Vladimir Putin.
Vladimir Putin vorbește din ce în ce mai des despre arme nucleare
Putin a avertizat că Rusia este pregătită pentru un război nuclear.
„În prezent, nimeni nu deține arme de același tip cu cele pe care le are Rusia. (…) Franța și Regatul Unit dețin arme nucleare, și suntem pe deplin conștienți de acest lucru, dar, în ceea ce privește armele pe care le avem, suntem de neegalat. (…) Nu avem intenția de a ataca pe nimeni în 2029, în 2030 sau în 2050, dar dacă vom fi atacați, va trebui să răspundem. Cetățenii țărilor europene ar trebui să fie pe deplin conștienți de acest lucru”, a adăugat președintele rus Vladimir Putin.
Clubul de discuții Valdai, preferatul lui Vladimir Putin
Clubul de discuții Valdai este un forum de dezbateri fondat în 2004. Vladimir Putin susține frecvent discursuri importante la acest forum, unde face declarații de politică externă și critică țările occidentale. Altfel spus, Clubul de discuții Valdai este folosit de Kremlin ca instrument de „soft power” pentru a influența elita vestică și a transmite mesaje externe.