Energocom: Prețul estimativ al gazelor pentru octombrie este de 76,35 euro/MWh

Prețul estimativ de achiziție a gazelor naturale pentru volumele contractate pentru luna octombrie este de aproximativ 76,35 euro/MWh, anunță SA Energocom. Valoarea este cu 0,824 euro/MWh mai mică decât prețul gazului la sursă luat în calcul de ANRE la stabilirea tarifelor pentru trimestrul IV al anului 2026.

Costul gazelor care urmează să fie livrate în luna octombrie este calculat în baza valorilor medii zilnice ale indicelui de referință TTF Front Month, utilizat în contractele de achiziție cu preț indexat pe parcursul lunii septembrie. La 30 septembrie, agenția Argus a stabilit cotația la 75,516 euro/MWh.

La această valoare se adaugă marja furnizorilor externi desemnați câștigători în urma procedurilor competitive de achiziție organizate de Energocom, de aproximativ 0,83 euro/MWh. Astfel, prețul estimativ pentru volumele ferme contractate pentru luna octombrie este de circa 76,346 euro/MWh.

Energocom precizează că prețul menționat reprezintă doar costul gazului la sursă și nu include cheltuielile logistice necesare pentru livrarea acestuia până la frontiera Republicii Moldova, precum costurile de transport, rezervarea capacității și alte servicii conexe.

Compania menționează că, în procesul de achiziție, utilizează inclusiv contracte de tip forward, prin care volumele de gaze sunt contractate în avans pentru perioada de consum. Prețul final este determinat conform formulelor contractuale agreate și reflectă evoluția indicilor de piață prevăzuți în contracte, precum și rezultatele procedurilor competitive de achiziție.

Potrivit Energocom, prin aceste mecanisme compania urmărește să asigure condiții comerciale cât mai avantajoase pentru furnizarea gazelor naturale către consumatorii din Republica Moldova.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Energocom: Prețul estimativ al gazelor pentru octombrie este de 76,35 euro/MWh apare prima dată în Realitatea.md.