Ultimatum dat de Iran americanilor în privința Strâmtorii Ormuz. Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească SUA

Preşedintele Parlamentului iranian şi negociatorul-şef Mohammad Baqer Qalibaf a reiterat duminică, 4 octombrie, faptul că Teheranul nu va redeschide Strâmtoarea Ormuz decât dacă Statele Unite îi îndeplinesc condiţiile, scrie adevărul.ro.

„Americanii trebuie să ştie că Strâmtoarea Ormuz nu va fi deschisă până când nu vor fi îndeplinite cele şapte condiţii ale noastre, bazate pe Memorandumul de Înţelegere de la Islamabad”, a declarat Qalibaf în timpul unei sesiuni parlamentare virtuale, potrivit agenţiei de ştiri Tasnim.

Qalibaf a afirmat că Washingtonul trebuie să înţeleagă că „epoca tergiversărilor şi a impunerii unor cerinţe unilaterale a apus” şi că poziţia Republicii Islamice Iran „este pe deplin clară şi fermă”, menţionând totodată că Teheranul a primit o propunere din partea SUA prin intermediari, scrie Agerpres.

Liderul parlamentar a adăugat că Iranul nu se va lăsa influenţat de presiunile economice sau de acţiunile militare ale SUA, subliniind că Teheranul „îşi fundamentează poziţia pe comportamentul şi acţiunile concrete ale inamicului, nu pe declaraţiile sale contradictorii… în care, într-o zi, adoptă o atitudine favorabilă negocierilor, iar în următoarea ameninţă cu confruntarea şi distrugerea”.

„Nu ne vom lăsa nici influenţaţi de emoţii, nici intimidaţi; luptăm şi negociem în acelaşi timp”, a susţinut el.

Aceste declaraţii survin după ce, săptămâna trecută – în marja reuniunii Adunării Generale a ONU -, preşedintele american Donald Trump a respins planul Iranului pe şapte zile de redeschidere a Strâmtorii Ormuz.

Miercuri, guvernul iranian a confirmat primirea unor noi propuneri din partea Washingtonului prin intermediul Qatarului.

Memorandumul de la Islamabad, convenit între Iran şi SUA în luna iunie prin mediere pakistaneză, a fost compromis la mai puţin de o lună după aceea din cauza unor presupuse atacuri iraniene asupra unor nave şi petroliere în Strâmtoarea Ormuz şi a unor lovituri americane în sudul Iranului.

Timp de luni de zile, Iranul a cerut SUA să îndeplinească o serie de condiţii – precum încetarea ostilităţilor în Orientul Mijlociu, ridicarea blocadei navale şi a sancţiunilor asupra petrolului iranian, precum şi deblocarea fondurilor Teheranului – în schimbul redeschiderii rutei maritime strategice şi al reluării negocierilor privind programul său nuclear.

Războiul declanşat de SUA şi Israel împotriva Iranului se află într-un impas caracterizat prin intensificarea sancţiunilor americane şi o blocadă navală, în paralel cu atacuri sporadice ale Teheranului asupra unor petroliere în Strâmtoarea Ormuz.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Ultimatum dat de Iran americanilor în privința Strâmtorii Ormuz. Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească SUA apare prima dată în Realitatea.md.