Băsescu, predicție despre AUR: Și-a terminat potențialul de creștere și o să o ia în jos

Declarația a fost făcută la Digi24, în contextul unei discuții despre nemulțumirea românilor față de clasa politică și posibilitatea ca dezamăgirea să alimenteze formațiunile extremiste.

Discuția a pornit de la efectele pe care dezamăgirea față de partidele tradiționale le poate avea asupra electoratului. Traian Băsescu a afirmat că apariția AUR a fost favorizată de această nemulțumire.

„Dezamăgirea a făcut să apară AUR”, a spus fostul președinte.

Băsescu: AUR și-a terminat potențialul de creștere

Întrebat despre evoluția AUR în sondaje și despre posibilitatea ca partidul să obțină și mai multă susținere în cazul unor alegeri anticipate, Băsescu a spus că nu consideră că formațiunea mai are un potențial important de creștere.

„Sondajele nu trebuie luate ca soluții definitive din punct de vedere electoral. Spre exemplu, eu cred că AUR și-a terminat potențialul de creștere și că o să o ia în jos”, a declarat Traian Băsescu.

Fostul președinte a adăugat că formațiunea ar putea fi nevoită să ofere explicații cu privire la finanțare.

„Și mă tem că o să trebuiască să dea și niște explicații legate de finanțări, de toate cele. Nu numai Georgescu trebuie să explice cu finanțările, și AUR trebuie să explice banii pe care i-a dat la televiziuni. Sunt multe de explicat”, a afirmat Băsescu.

Declarațiile au fost făcute în contextul în care fostul președinte a fost întrebat ce formațiune politică ar putea crește în cazul unor alegeri anticipate.

Băsescu nu a indicat însă un partid parlamentar existent despre care să creadă că ar putea prelua voturile pierdute de AUR. Acesta a susținut că ar fi nevoie de apariția unei formațiuni politice noi.

„Ar trebui un partid nou. Eu nu văd un motiv pentru care să votez din nou, să spunem, PNL-ul. Sau să votez din nou PSD-ul. N-am de ce să-i votez. Sau să votez AUR-ul”, a spus fostul președinte.

Publicat
Din categoria Politic