Conducta de apă Chișinău-Strășeni-Călărași va fi extinsă către alte localități

La această înțelegere au ajuns ministrul infrastructurii și dezvoltării regionale, Vladimir Bolea, și reprezentanții Ministerului Mediului, ai Guvernului Germaniei, ai Agenției Germane pentru Cooperare Internațională (GIZ) și ai Băncii Germane de Dezvoltare (KfW), în cadrul discuțiilor privind continuarea etapelor II și III ale proiectului „Îmbunătățirea infrastructurii de apă în Moldova Centrală”.

Noul obiectiv este asigurarea alimentării cu apă a aproximativ 75 000 de consumatori din 26 de sate prin extinderea rețelelor existente.

„Avem deja rezultate concrete ale colaborării cu partenerii germani, iar locuitorii localităților beneficiare așteaptă continuarea acestor proiecte. Este important să finalizăm investițiile începute, astfel încât infrastructura construită să poată deservi toate localitățile prevăzute. Având în vedere resursele bugetare limitate, sprijinul din partea guvernului german, inclusiv sub formă de granturi și credite preferențiale, are o importanță decisivă pentru extinderea accesului la apă potabilă și canalizare”, a subliniat Vladimir Bolea.

Inițial, proiectul „Îmbunătățirea infrastructurii de apă în Moldova Centrală” prevedea construirea conductei magistrale de apă Chișinău-Strășeni-Călărași pentru a asigura apă potabilă pentru peste 35.000 de locuitori ai regiunii.

The post Conducta de apă Chișinău-Strășeni-Călărași va fi extinsă către alte localități appeared first on LOGOPRESS.