Consiliera orășenească din Cimișlia, Olga Gorban, susține că autoritățile centrale au constatat probleme de legalitate în decizia Consiliului orășenesc din 29 iulie privind luarea la evidență contabilă a unor bunuri demontate din fosta școală din satul Bogdanovca Veche. Bunurile au fost demontate de primărie cu câteva luni înainte de adoptarea deciziei privind casarea acestora. Potrivit consilierei, Cancelaria de Stat a stabilit că demontarea mijloacelor fixe înainte de aprobarea actelor de casare nu este admisă.
Într-o conferință de presă la IPN, Olga Gorban a spus că a fost sesizată de locuitorii satului Bogdanovca Veche, localitate aflată în componența orașului Cimișlia, despre demontarea, la începutul anului, a elementelor sistemului de încălzire, fără o decizie a Consiliului orășenesc și fără consultarea comunității. Potrivit ei, aproape jumătate de an mai târziu, pe 29 iulie, consiliul a adoptat o decizie privind luarea bunurilor la evidență contabilă.
Consiliera afirmă că a sesizat Cancelaria de Stat, care ar fi constatat mai multe probleme de legalitate în decizia din iulie. Potrivit ei, instituția a precizat că mijloacele fixe pot fi demontate doar după aprobarea actelor de casare, în baza unei decizii a consiliului local.
În urma notificării Cancelariei de Stat, primarul orașului Cimișlia a inițiat un proiect de decizie privind abrogarea deciziei Consiliului orășenesc din 29 iulie. Olga Gorban susține că prin acest demers primarul ar fi recunoscut ilegalitatea deciziei prin care bunurile au fost luate la evidență. Ea a precizat că în noul proiect nu se mai regăsesc bunurile din fosta școală din Bogdanovca Veche și că vrea să afle unde se află acestea și în baza căror acte au fost demontate.
Contactat de IPN pentru o reacție, primarul orașului Cimișlia, Sergiu Andronachi, a respins acuzațiile și a menționat că autoritățile nu au constatat ilegalități în decizia din 29 iulie. Potrivit lui, Cancelaria de Stat a solicitat ca bunurile destinate casării să fie incluse în decizii separate, întrucât documentul inițial cuprindea mai multe categorii de bunuri, inclusiv cele rezultate în urma unor lucrări de construcție. El afirmă că bunurile au fost depozitate într-un loc special până la adoptarea deciziei Consiliului orășenesc.
Notă: Agenția IPN oferă dreptul la replică persoanelor care se consideră vizate în știrile realizate de pe declarațiile organizatorilor prezentei conferințe de presă, inclusiv prin facilitarea organizării altei conferințe de presă în condiții similare.
The post Olga Gorban: Autoritățile centrale confirmă ilegalitățile în gestionarea bunurilor din Bogdanovca Veche appeared first on ipn.md.