
O insulă scoțiană izolată, cu propriul ponton și o casă tradițională, a fost scoasă la vânzare pentru 350.000 de lire sterline, echivalentul a aproximativ 413.000 de euro. Prețul este comparabil cu cel al unui apartament din centrul Chișinăului sau o casă din capitală.
Insula Hildasay se află în largul coastei de vest a insulelor Shetland și se întinde pe 108 hectare. Accesul se poate face doar cu barca, iar proprietatea are propriul ponton, folosit ca principal punct de debarcare.
Pe insulă se află o casă tradițională, care oferă un adăpost de bază și priveliști asupra mării. Relieful este format dintr-o coastă întinsă, două lacuri cu apă dulce și terenuri care urcă până la aproximativ 32 de metri altitudine. Hildasay este și un loc important pentru fauna locală, fiind populată de numeroase specii de păsări și animale marine.
Reprezentantul agenției imobiliare Kelvin Anderson descrie proprietatea drept una neobișnuită, care oferă liniște, peisaje nealterate și senzația de izolare completă. Insula are însă și o istorie bogată. În 1891, aici locuiau aproximativ 30 de oameni, iar exploatarea granitului și prelucrarea heringului erau principalele activități economice.
Granitul de culoare roșu-verzuie era extras în cantități importante și transportat către port pe o cale ferată construită special. De acolo, piatra era expediată inclusiv către destinații îndepărtate, precum Australia. Urmele acestui trecut industrial pot fi văzute și astăzi. Pe insulă se mai găsesc blocuri masive de granit abandonate și vestigiile vechii căi ferate.
Hildasay a devenit mai cunoscută în ultimii ani după ce a fost locuită temporar de Chris Lewis, un drumeț care parcurgea litoralul Marii Britanii în scop caritabil. În 2020, în timpul restricțiilor impuse de pandemia de COVID-19, acesta a primit permisiunea de a locui în singura casă de pe insulă, împreună cu câinele său. Cei doi au avut drept companie doar aproximativ 15 oi, iar alimentele și cărbunele le erau aduse cu barca.
Ulterior, Chris Lewis a publicat cartea „Finding Hildasay”, în care și-a povestit experiența. Acum, întreaga insulă poate deveni proprietatea unei singure persoane, pentru 350.000 de lire sterline.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul O insulă întreagă, scoasă la vânzare la preț de apartament în Chișinău. Are 108 ha și o singură casă apare prima dată în Realitatea.md.